
În urmă cu circa 14 ani, actualul șef al statului și fost lider al PD, Traian Băsescu, îl invita cu fermitate pe Petre Roman să candideze la alegerile prezidențiale din 2000 spunându-i celebrele cuvinte: „Petre, ești cel mai bun!”. Acesta din urmă avea atunci să-și rupă gâtul și practic să-și pună cruce pe cariera de om politic la vârful țării, obținând un scor rușinos 2,9%. Evident, de „nefericitul eveniment” a profitat tocmai cel care îl gratulase pe infatuatul Petre Roman. După 14 ani, istoria pare să se repete în cazul lui Victor Ponta și Crin Antonescu. Aceștia și-au reînnoit ieri jurămintele politice de iubire până la poarta Cotrocenilor. Doar din vorbe și fără nimic scris, pe Victor Ponta nu l-a durut ieri gură să spună că îl susține pe Crin în cursa prezidențială. "În ceea ce privește protocolul de colaborare, în speranța noastră ușor naivă de a mai opri discuțiile din media, precizăm că în baza hotărârii Congreselor, candidatul nostru la prezidențiale este Crin Antonescu", a spus Ponta. PSD știe foarte bine că nu ar avea decât o majoritate extrem de fragilă în Parlament și că mai are de trecut prin Parlament câteva chestiuni importante cu ajutorul celor de la PNL înainte să se debaraseze de vagonul deloc confortabil atârnat la locomotiva PSD.
Între un cuplu indecent și Dumnezeu
Întrebați ieri de presă cum rămâne cu „indecența de a mai poza în cuplu politic”, Ponta și Crin au părut încurcați, sugerând că ce s-a zis în urmă cu o lună trebuie să rămână de domeniul trecutului. "În sensul în care l-am avut atunci în vedere, da. Adică eu cred că toate lucrurile s-au spus (…) să nu contaminăm subiecte, că ele pot face parte din discuții separate", a răspuns Crin. La rândul său, Ponta a intervenit spunând că în fapt nu se află într-un cuplu cu liderul PNL. Liderii USL se acuzau reciproc, în urmă cu o lună, de minciună, în contextul scandalului legat de modificarea Codurilor și de Legea amnistiei, lansând la un moment dat ideea că USL va avea un purtător de cuvânt, pentru ca Victor Ponta și Crin Antonescu să nu mai apară împreună. Cei doi lideri s-au amuzat și pe tema unei dezbateri electorale din 1996, atunci când Emil Constantinescu l-a întrebat pe Ion Iliescu dacă crede în Dumnezeu, întrebarea devenind celebră la acel moment. "Eu credeam că o să mă întrebe dacă cred în Dumnezeu", a continuat Victor Ponta, referindu-se la întrebarea adresată de un jurnalist. "Nu a venit timpul, dar fiți pregătit oricând pentru această întrebare", a mai intervenit Antonescu. "Da, cred (în Dumnezeu, n.r.)", a mai precizat ulterior premierul. În altă ordine de idei, Ponta a mai spus că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 2 sau pe 9 noiembrie, decizia urmând a fi luată la nivelul USL. Antonescu a precizat ulterior că USL a decis organizarea prezidențialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului președinte.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















