Home Politic Criza financiară internă bagă PSD-ul la reanimare

Criza financiară internă bagă PSD-ul la reanimare

DISTRIBUIŢI

Datoriile de peste două milioane de euro rămase moștenire din mandatul lui Geoană alături de hemoragia de deputați social-democrați către independenți sunt chestiunile arzătoare ale șefiei lui Victor Ponta la cârma social-democraților, care sunt nevoiți să strângă cureaua și să se rebranduiască. Retras la Călimănești împreună cu liderii social-democrați în cadrul CEx-ului (n.r. – Consiliului Executiv al PSD), Ponta a dispus măsuri drastice pentru reducerea majorității cheltuielilor PSD la nivel central, neavând posibilitatea susținerii campaniilor locale ale candidaților social-democrați. „Primul lucru pe care îl faci când ai o problemă financiară l-am făcut în stilul mai dur al secretarului general, în sensul că am redus aproape toate cheltuielile la nivel central. Cu timpul și cu mai multă chibzuință în cheltuire în perioada următoare, sper să le rezolvăm“, a afirmat președintele social-democraților. Pe de altă parte, criza internă din partid va lovi direct și-n burta electoratului forte al PSD, obișnuit să sărbătorească 1 Mai muncitoresc cu mici și bere, după modelul clasicelor Vanghelioane. În acest sens, președintele PSD a decis că, în acest an, nu este nimic de sărbătorit cu ocazia zilei de 1 Mai, precizând că social-democrații nu vor serba, ci se vor alătura protestelor sociale împotriva Guvernului Boc.

Adio, Vanghelioane de 1 Mai!

„Toți colegii mei, peste tot în țară, se vor alătura protestelor sociale împotriva incompetențelor actualului Guvern și împotriva nesimțirii Guvernului față de creșterea șomajului și deteriorarea situației sociale și economice. E decizia noastră, ca partid, cred că un partid de stânga, în momente grele, lasă sărbătorile pentru după ce vom scăpa de Guvernul Boc“, a spus Ponta.
Potrivit acestuia, nu crede că electoratul PSD va fi dezamăgit de decizia de a nu se serba 1 Mai cu mici și bere, așa cum s-a făcut în anii precedenți, întrucât  electoratul este dezamăgit de ce se întâmplă în România.
„Cred că, din păcate, în acest an, nu avem nimic de sărbătorit. Dacă vorbim de Ziua Muncii, 1 Mai, vorbim de țara care ajunge la un milion de șomeri, de țara celor șase milioane de pensionari care nu știm dacă-și vor mai primi pensiile. Nu cred că e nimic de sărbătorit pe 1 Mai“, a adăugat Ponta. În opinia sa, ziua de 1 Mai ar putea fi transformată în ziua „Zero Mai“, plecând de la realizările Guvernului Boc, care se rezumă la „zero locuri de muncă, zero investiții, zero promisiuni îndeplinite, zero speranțe pentru români“. Și, ca tabloul să fie cât mai auster, Ponta a mai anunțat că de 1 Mai se va afla în Valea Jiului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.