Home Politic Curtea de Conturi va verifica listele cu prezenta de la Senat

Curtea de Conturi va verifica listele cu prezenta de la Senat

DISTRIBUIŢI

Conducerea Senatului a cerut Curtii de Conturi verificarea retroactiva a listelor de prezenta a senatorilor, parlamentarii care au absentat de la lucrari si cei care au semnat in locul lor putand risca chiar sanctiuni penale, a anuntat, ieri, secretarul Senatului, Antonie Iorgovan.

-S-au constatat necorelari intre semnaturile de pe listele de la intrarea in sala si situatia reala in urma apelului. S-a dispus verificarea de catre Curtea de Conturi si vom vedea retroactiv inclusiv daca sunt aspecte de ordin penal. Sunt acte unde este de neconceput reprezentarea, iar actele de plen al Senatului sunt astfel de acte-, a explicat Iorgovan.

Potrivit acestuia, la baza deciziei Biroului Permanent a stat situatia de la sedinta de plen de luni, care a fost suspendata din cauza neintrunirii cvorumului, intreaga ordine de zi fiind repartizata pentru astazi.

-Este prima data cand nu s-a putut tine o sedinta din cauza absentei in corpore a unui grup parlamentar – PRM, care a avut un singur reprezentat-, a adaugat Iorgovan.

Secretarul Senatului a mai aratat ca, in urma verificarilor Curtii de Conturi, ar putea fi cercetati de Parchet, pentru semnatura in fals, toti acei senatori care au absentat de la sedinte, dar au aparut in acte ca fiind prezenti, precum si colegii care au semnat in locul lor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.