De ce l-a abandonat Basescu pe -prietenul- Stolojan

Daca Traian Basescu a invatat ceva in ultimii 16 ani, atunci materia norocoasa nu poate fi alta decat aritmetica politica. Oricat de antipatic i-ar fi Calin Popescu Tariceanu si oricat de mult si-ar dori o alianta care sa reactioneze intocmai ca pavlovianul PD, seful statului are luciditatea recursului periodic la matematica sanatoasa. Asa se face ca timp de mai bine de o luna, seful statului a adunat si a scazut procente si parlamentari pentru ca in final sa ajunga la cateva concluzii triste dar adevarate: Theodor Stolojan este incapabil sa rupa PNL, platforma nu reuseste sa coalizeze o masa critica relevanta electoral, iar Calin Popescu Tariceanu stie ce are de facut pentru a ramane in continuare in fruntea PNL.

Declinul platformei nu a inceput cu demiterea lui Gheorghe Flutur. Salile pe jumatate goale in care Theodor Stolojan a tunat impotriva lui Calin Popescu Tariceanu, adeziunile -in masa- ale unor liberali care de fapt nu aveau absolut nicio relevanta politica si mai ales reactiile negative ale filialelor fata de platformisti au fost primele simptome ale esecului.

-Planul B- al platformistilor, devenit intre timp -Planul A-, adica recuperarea puterii din interiorul PNL s-a consumat rapid pe aceleasi coordonate ale ratarii politice. Inca o data cel care a gafat a fost Theodor Stolojan, prin eroarea capitala de a solicita revenirea in PNL, demonstrand astfel ca pozitia sa de negociere este extrem de slaba. In ciuda materialelor de presa favorabile disidentei liberale, a sondajelor dubioase, a declaratiilor razboinice venite din partea platformistilor si mai ales, in ciuda demersurilor curajoase ale lui Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan nu a reusit sa refaca echilibrul de forte in disputa cu liderii PNL.

De o saptamana sau doua asistam la desavarsirea unui nou esec: revenirea platformistilor in PNL. Liberalii au anuntat ca ii reprimesc pe cei exclusi si ca le permit sa candideze la un congres extraordinar, insa Theodor Stolojan si ceilalti au dat inapoi. Problema platformistilor nu este ca au facut un pas in spate, ci ca nu au reusit sa identifice o noua directie de ofensiva. Ideea de a lansa un nou partid este in actualul context conditia unei supravietuiri onorabile si nu a unei victorii glorioase. Cum sa numesti succes infiintarea unui partid care nu va putea trece vreodata de 10%? si ce mandrie vor avea fostele glorii liberale cand de la inaltimea ametitoare a credibilitatii lor, se vor trezi aruncate de sondajele de opinie fix intre PRM si UDMR?

In fine, cel mai relevant semn pentru viitorul politic sumbru al disidentei nu este atat cascada de esecuri si de inconsecvente penibile, ci tacerea Cotroceniului (bineinteles, invitarea lui Theodor Stolojan si a unor disidenti la dineul prezidential intra in rigorile diplomatice ale tacerii). Daca platformistii ar trebui sa tina cont de ceva, atunci acesta s-ar numi cu siguranta Traian Basescu. Pentru ca ceea ce lui Theodor Stolojan nu-i este inca suficient de clar, este deja evident pentru restul lumii. Seful statului s-a intors la matematici si a razbunat realitatea negata cu inversunare de liderul platformei si procentele in numele carora acesta si-a proclamat prea repede victoria.

Decuplarea lui Traian Basescu de platforma este consecinta unui calcul politic cinic. Theodor Stolojan este un actor marunt care nu conteaza atata timp cat nu-si transforma credibilitatea intr-un vehicul care sa atraga voturi sau structuri de partid. Iar seful statului a inteles ca oricat de mult si-ar dori, calitatile sale de -jucator- sunt insuficiente pentru a resuscita un Theodor Stolojan care intruchipeaza astazi doar mitul esecului de lux. Candidatura lui Gheorghe Flutur la presedintia PNL sau infiintarea -adevaratului- Partid Liberal vor obtine probabil rangul de stiri politice in perioada urmatoare. Insa impactul lor va fi cu siguranta irelevant, atata vreme cat finalul deja s-a consumat: -prietenul- Theodor Stolojan a fost abandonat de Traian Basescu. Iar in spatele tradarii, se afla un lung sir de calcule legitime, de adunari cinice sau scaderi, prin care orice om politic -unelteste- aritmetic pentru mentinerea puterii, indiferent de aliati. Marian Trifu