Home Politic De ziua sa, Ion Iliescu a oferit poporului muzica populara si promisiuni...

De ziua sa, Ion Iliescu a oferit poporului muzica populara si promisiuni despre starpirea coruptiei

DISTRIBUIŢI

Gheorghe Botezatu din Mitocu Dragomirnei – Suceava a ajuns la Bucuresti cu noaptea in cap. L-a cautat pe Ion Iliescu in Piata Victoriei, dar acolo i-au spus sa ia metroul si sa mai intrebe. A intrebat si cineva l-a indemnat sa coboare la Casa Poporului. Gheorghe Botezatu a intrebat la poarta daca aici sta domnu* Iliescu. Ghinion: domnu* Iliescu locuieste la cateva strazi distanta. Ceva mai tarziu, l-am gasit pe Gheorghe Botezatu in statia de autobuz, bataindu-se de pe un picior pe altul: -Mi-au zis sa iau osutatriejsasili si sa cobor la Cotroceni. Da* mare-i casa aseasta, mai baieti!-. Isi da caciula pe ceafa, mut de admiratie. La Palatul Cotroceni, omul meu s-a asezat la intrare la coada lunga de cateva zeci de metri, asteptand sa fie primit de seful statului. Inauntru, Ion Iliescu – care isi sarbatorea ziua numelui – primea zambitor oaspetii speciali, prieteni, parlamentari, invitati cu pedigree social-democrat. Un ziarist i-a stricat sarbatoarea, intrebandu-l de sponsorizarile pe care le-a primit de la Sorin Ovidiu Vintu in campania electorala. Ion Iliescu n-a mai zambit: -N-am stiut acest lucru. N-am avut cunostinta la vremea respectiva despre… -.

Vedete pentru o secunda

Ion Iliescu si-a serbat ziua numelui in stilul obisnuit: bai de multime, muzica populara, cozonac cu rahat si nuca, Izvorul minunilor si Frutty Fresh. Inca de la ora 9.00, dupa marturia angajatilor, mai multi oameni, trecuti de prima tinerete, se postasera in fata intrarii pentru a ajunge primii la sarbatorit. Spre pranz, coada batea mia de persoane, iar primele grupuri de-abia erau invitate inauntru. -Am venit la domnul Iliescu datorita finca il simpatizez-, se confesa un petrecaret unui reportofon. Camerele de luat vederi au inceput prompt sa vaneze personajele mai pitoresti ale petrecerii. In lumina reflectoarelor au devenit vedete pentru cateva secunde o multime de batranei, de nepoti, de agricultori sau de pensionari. La intrare in Sala Unirii, l-am vazut pe Gheorghe Botezatu al meu dand plin de importanta un interviu: -Am fost si la Casa Poporului…-. In spatele meu, un domn batea dintr-un picior: -Sunt Cremenariu, consatean din Oltenita cu domnu* presedinte, si vreau sa ma vad si eu la TVR 1-. Echipa de la TVR i-a facut omului placerea. Un barbat s-a grabit si el sa le spuna ziaristilor mesajul pe care il pregatise pentru seful statului: -I-as spune lu* domnu* Iliescu sa faca mai bine decat Ceausescu-.

Distractie cu Ionela si Elena

Intr-un salonas intim, presedintele si-a primit invitatii. In picioare, seful statului a dat mana cu poporul, care l-a invaluit in iubire si adoratie. O baba i-a pupat pioasa mana. In brate tinea un tablou gatit cu cetina, din care zambea cald Iliescul anului 2000. Sala Unirii era inundata de muzica populara. La cererea publicului, -Ioane, Ioane, toata lumea doarme-. Rapsozii oficiali, Ionela Prodan si Elena Merisoreanu, distrau audienta. Un batranel, luat de val, a luat-o la dans pe Ionela Prodan. Pe faza, sotia l-a temperat. -Imi place muzica populara-, s-a scuzat dansatorul.

Glasul pamantului

-Numele Ion reprezinta legatura romanului cu pamantul-, a marturisit Ion Iliescu una dintre credintele sale tainice. Pentru a fi mai convingator, el le-a amintit ziaristilor ca -nu intamplator a scris Rebreanu Ion-. Presedintele a adaugat ca, de ziua lui, nu-si doreste mai mult decat sanatate. -Important este sa mentinem tonusul ridicat-, a subliniat sarbatoritul, referindu-se in context si la starea natiunii. -Ce cadouri ati primit?-, s-a aratat cineva curios. -Lucruri simbolice, in general, flori-, a venit raspunsul. Premierul a fost printre primii care l-au felicitat pe Ion Iliescu. Ca si la petrecerea precedenta, el i-a daruit fostului sau sef un tablou.

Seful statului -n-a stiut- cine i-a sponsorizat fundatia!

Speriat de amploarea pe care a luat-o -scandalul SOV-, presedintele Ion Iliescu face un mare pas inapoi. El a declarat, ieri, ca nu a stiut ca Fundatia Romana pentru Republica si Democratiei, al carei presedinte era in anul 2000, a fost sponsorizata cu fonduri provenite de la Sorin Ovidiu Vintu. -Nu am stiut acest lucru-, a spus Iliescu, adaugand ca nu considera nimic necurat in donatiile primite. -Aici s-a intamplat cum se intampla in general pentru asemenea structuri ale societatii civile. N-am avut informatii la vremea respectiva despre aceasta unitate-, a subliniat seful statului.

La sfarsitul anului trecut, presedintele Iliescu declara, referitor la aceeasi problema, ca -sponsorizarea este o practica legala si fundatiile prin asta exista-, iar acestea nu sunt raspunzatoare de actiunile celor care le acorda acest sprijin financiar. Sponsorii raspund de ceea ce fac ei. Sponsorizarea nu are nici o legatura cu legalitatea sau cu nelegalitatea unor activitati ale unora sau altora dintre agentii economici-, a spus atunci Ion Iliescu. El afirma, totodata, ca ramane legat de unele fundatii, chiar daca in calitate de presedinte al tarii nu mai poate fi membru al unor astfel de asociatii.

Intrebat, ieri, in legatura cu sponsorizarea fundatiei conduse de Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase nu a luat apararea sefului statului, fiind destul de ambiguu. El s-a marginit sa constate, desi nu prea are legatura cu subiectul, ca -aceasta chestiune e legata de o proasta functionare a sistemului de finantare a partidelor in Romania-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.