Incepand de astazi, pe social-democrati ii asteapta nu mai putin de trei sedinte in cadrul carora se va ridica problema excluderii lui Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu. Lucrurile sunt extrem de incurcate datorita faptului ca demiterea acestora a fost ceruta prin scrisori anonime. E drept ca au existat si voci, din randul doi si trei, care au cerut ferm demisia lui Nastase si a lui DIP pana la elucidarea acuzatiilor ce le sunt aduse. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a afirmat insa ca excluderile din partid nu reprezinta o optiune sau o prioritate pentru conducerea centrala a partidului, dar ca nu se poate interzice membrilor din organizatii sa discute aceasta problema. De asemenea, secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a afirmat ca -eventualitatea excluderii lui Adrian Nastase sau problema excluderii lui din partid nu se pune la nivel national-, apreciind in schimb ca poate fi luata in calcul la nivelul organizatiei sectorului 1, in care cei doi sunt inregimentati. Cu alte cuvinte noi la centru nu putem lua decizia excluderii, dar voi in organizatiile de baza sunteti liberi sa scapati de Nastase si Popescu.
Degringolada din PSD continua. In lipsa unei conduceri ferme de la centru, social-democratii nu reusesc sa stabileasca daca ii mai vor pe Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu in partid. In acest context, se poate urmari configuratia -taberelor- din cadrul formatiunii politice. In timp ce voci din partid cer demiterea celor doi, unii lideri din teritoriu il invita pe Nastase sa se inscrie in organizatiile de Dambovita sau Giurgiu. Pe de alta parte, sustinatorii lui DIP risca sa slabeasca cea mai puternica organizatie a formatiunii, prin valurile de demisii.
Incercand sa o dea la intors, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca excluderea din partid a celor doi lideri autosuspendati din functiile detinute in cadrul formatiunii va fi discutata -cu seriozitate-. -Nu este problema unei organizatii sau a alteia, e o problema de partid, o vom discuta cu seriozitate, dar in nici o forma in genul asta brutal, de excluderi. Asta nu e partidul anilor *50, e partidul anilor 2006-, a spus Geoana. Acest subiect a fost ridicat vineri cand liderul interimar al PSD Bucuresti, Sorin Oprescu, si presedintele filialei PSD sector 1, Dan Tudorache, au recunoscut ca au existat scrisori anonime care solicitau excluderea celor doi. Totodata, ei au afirmat ca demiterea celor doi ar putea fi discutata la sedinta Biroului Executiv al PSD sector 1, din care fac parte atat Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu, cat si liderii de la centru ai partidului, Mircea Geoana, Miron Mitrea si Ion Iliescu. In cadrul sedintei Biroului Permanent al PSD de miercuri, exista posibilitatea ca Sorin Oprescu sa ridice aceeasi chestiune.
Presedintele social-democrat a aratat ca discutia privind excluderea celor doi nu este una serioasa. Pe de alta parte, Geoana a negat faptul ca aceeasi problema ar putea fi luata in discutie la BPN al PSD, la care vor participa toti liderii de organizatii judetene. Referindu-se la subiectul excluderilor, Geoana a aratat ca este vorba -de una sau doua voci- dintr-o organizatie a partidului si a invocat faptul ca PSD este un partid mare, care are multe organizatii si unde exista atat voci pro, cat si contra. Presedintele PSD a completat ca tema Consiliului largit al organizatiei PSD Bucuresti, care va avea loc astazi si unde vor participa toti presedintii filialelor de sector, va fi legata de viata interna a acestei organizatii. -In mod cert, tema legata de Adrian Nastase nu va face parte din discutia oficiala-, a spus Geoana.
La randul sau, secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat ca -eventualitatea excluderii lui Adrian Nastase din partid nu se pune la nivel national-. Insa, la nivel local, Mitrea a precizat ca aceasta chestiune depinde de organizatia PSD sector 1. -Sper sa aiba intelepciunea sa dea drumul la un sistem democratic si sa iasa cu decizia pe care membrii de partid o vor-, a spus Mitrea. El a afirmat ca excluderea este un act al organizatiei nationale, singura care poate decide excluderea unui membru de asemena anvergura ca Adrian Nastase. Potrivit Statutului Partidului Social Democrat, o astfel de decizie poate fi luata la nivel de filiala.
Unii il vor pe Adrian Nastase
Delegatia Permanenta a PSD Dambovita, organizatie condusa de Ion Stan, i-a adresat presedintelui executiv autosuspendat al PSD, Adrian Nastase, invitatia de a se -transfera- in aceasta filiala, ca semn al increderii si -respectului fata de un lider politic care a marcat pozitiv evolutia Romaniei in ultimii ani-. Social-democratii din Dambovita considera ca solicitarile de excludere a lui Nastase din partid -sunt expresia unor incercari de destructurare a Partidului Social Democrat, alimentate abil de actuala putere-. Si PSD Giurgiu i-a adresat, prin presedintele organizatiei, deputatul Nicolae Badalau, o cerere similara lui Adrian Nastase.
Pe de alta parte, presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, considera ca cei care vor excluderea lui Adrian Nastase nu au -o viziune serioasa-. Totusi, Oprisan crede ca PSD i-a oferit sprijin lui Adrian Nastase, iar acum acesta este dator sa ajute partidul, demisionand din cadrul formatiunii, dar pastrandu-si functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Oprisan a declarat ca, la randul sau, a procedat la fel in urma cu cativa ani, la sugestia lui Nastase.
DIP vrea sa participe la BPN
Desi autosuspendat din functia de presedinte al organizatiei de Bucuresti, Dan Ioan Popescu si-a exprimat dorinta de a participa la intalnirea liderilor de organizatii, pentru a se dezbate, in prezenta sa, mandatul cu care va veni Dan Tudorache, presedintele PSD sector 1. In acest sens, Popescu i-a adresat presedintelui PSD, Mircea Geoana, o scrisoare, pentru a se asigura ca presedintele PSD sectorul 1 va prezenta, intr-adevar, mandatul organizatiei pe care o conduce la sedinta de miercuri.
Pe de alta parte, trebuie spus ca, in urma cu trei zile, inca un membru important al organizatiei de Bucuresti a decis sa paraseasca partidul. Vicepresedintele filialei, Vasile Gherasim, a declarat ca motivul demisiei sale consta in lipsa unui dialog politic real si are legatura cu inexistenta unor strategii si programe politice inerente oricarei organizatii politice. -Nu cred ca se poate discuta despre o organizatie de partid. Poate altfel de organizatie, dar nu de partid. De doi ani, organizatiile de sectoare sunt in degringolada-, a spus Gherasim. El a mentionat ca nu il acuza pe Sorin Oprescu si a apreciat ca actualul presedinte interimar al PSD Bucuresti este -o victima in devenire a lipsei de dialog din cadrul organizatiei-.
Socialistii europeni sunt asteptati la Bucuresti
Cu toate ca pesedistii vor avea o saptamana plina, lucrurile nu se vor opri aici, deoarece vineri este asteptata o misiune de urgenta a socialistilor europeni. Vizita reprezentantilor PES, prim-vicepresedintii Partidului Socialistilor Europeni, Jan Marinus Wiersma si Hanes Svoboda, a fost anuntata in urma cu o luna. Acestia vor veni in tara noastra pentru a constata in ce masura legislatia anticoruptie este aliniata la normele europene si daca PSD isi face curatenie in propria ograda.
Renuntarea la Nastase si DIP – un semnal pozitiv
Directorul CURS, Sebastian Lazaroiu, considera ca, prin prisma electoratului, -semnalul dat de partid ca ar putea renunta la cei doi este unul pozitiv-. Totusi, Lazaroiu crede ca alegatorul simplu nu vede in situatia din PSD o degringolada, ci o cale de a scapa de coruptie. Altfel stau lucrurile insa in ceea ce priveste activistii din partid, excluderea lui Nastase si Popescu putand sa antreneze o parte din social-democrati care vor decide sa renunte la acest statut si sa treaca la alte partide, cum ar fi PD sau PNL.
Repozitionare a PSD Bucuresti
Actiunile din ultima vreme din interiorul PSD si PSD Bucuresti sunt vazute de analistul Cristian Parvulescu drept incercari de presiune a conducerii centrale asupra lui Adrian Nastase si a lui Dan Ioan Popescu, dar si incercari de repozitionare a conducerii filialei bucurestene. -Ma refer la repozitionarea conducerii PSD Bucuresti, mai ales in vederea urmatorului Congres al partidului, care va avea loc anul viitor, cand pozitia lui Mircea Geoana ar putea fi atacata. De aceea, si organizatia PSD Bucuresti este atat de activa-, a spus Parvulescu. Acesta a adaugat ca o excludere a celor doi din randul social-democratilor este -putin probabila- si ca aceste miscari interioare nu vor avea efecte asupra electoratului PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















