Home Politic Degeaba încearcă Tăriceanu să-i acopere pe senatorii din Comisia juridică în cazul...

Degeaba încearcă Tăriceanu să-i acopere pe senatorii din Comisia juridică în cazul Mora

DISTRIBUIŢI

Horia Georgescu, președintele ANI, a solicitat Senatului să-i comunice cum au votat senatorii, membri ai Comisiei Juridice în cazul senatorului Daniel Akos Mora, incompatibil definitiv și irevocabil dar căruia Senatul nu-i vacantează mandatul.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îi va răspunde în scris șefului Agenției Naționale de Integritate (ANI) la scrisoarea prin care cere procesul verbal al ședinței Comisiei juridice în care s-a dezbătut cazul senatorului liberal Akos Mora, pentru care ANI solicită retragerea mandatului de senator. Tăriceanu a anunțat că va răspunde în scris. Există două posibilități: sa dea lista cu voturile sau să n-o dea. Dacă o dă, ANI va face plângere penală pe numele fiecărui senator care a votat împotriva aplicării hotărârii judecătorești. Dacă Tăriceanu nu dă lista cu voturile, invocând cine știe ce confidențialitate a votului în fața ANI, ANI va face plângere penală împotriva întregii comisii juridice și procurorii vor identifica votanții. Așa că Tăriceanu nu face decât să amâne deznodământul inevitabil: răspunderea penală a persoanelor care nu respectă o hotărâre judecătorească irevocabilă.

„A fost primită la Senat o scrisoare din partea domnului Horia Georgescu, președintele ANI — a fost primită de către președintele Senatului — în care solicită niște date vizavi de modul în care s-a votat o decizie, cine a votat, cum a votat în Comisia juridică vizavi de o solicitare cu privire la domnul Akos Mora. Domnul președintele Tăriceanu a informat Biroul permanent că va răspunde domnia sa în scris domnului Horia Georgescu”, a declarat vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu, luni, la finalul ședinței Biroului permanent.

Potrivit scrisorii președintelui ANI, în vederea punerii în aplicare a sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție privindu-l pe Daniel Akos Mora, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 25 din Legea 176/2010 sunt constituționale, iar sintagma „aceeași funcție” se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de articolul 1 din acceași lege și, „având în vedere adresa Agenției Naționale de Integritate nr.12423/25.08.2014, vă rugăm să ne comunicați componența Comisiei juridice a Senatului precum și datele de identificare ale membrilor comisiei”.

„De asemenea, în situația în care în ședința din data de 23.09.2014 decizia Comisiei de a acorda un termen de o săptămână pentru depunerea unor concluzii a fost luată prin votul exprimat de către membrii prezenți, vă rugăm să ne transmiteți copia procesului verbal de ședință din care să rezulte membrii participanți, precum și modalitatea de vot a acestora”, se mai arată în scrisoare.

Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea 176/2010, spune șeful ANI, neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune, sau avertisment în conformitate cu prevederile Ordonanței 2/2001 privind regimul juridic.

De asemenea, se mai spune în scrisoarea, conf. art. 28 alin.(1) lit. (b) din Noul Cod Penal, nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin: refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

În data de 23 septembrie, membrii Comisiei juridice a Senatului au amânat cu o săptămână întocmirea raportului referitor la solicitarea ANI cu privire la demiterea de drept a liberalului Daniel Akos Mora din funcția de senator.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.