Acasă Politic Democrat-liberalii, din nou la sfat cu Traian Băsescu

Democrat-liberalii, din nou la sfat cu Traian Băsescu

DISTRIBUIȚI

Eșecul moțiunii de cenzură social-democrate și aplicarea măsurilor de austeritate reprezintă în momentul de față impulsurile accelerării corectării deficitului bugetar pentru Cabinetul Boc, în vederea evitării incapacității de plată și, implicit, a crizei politice pe care liderii PSD-PNL o promovează încă de la începutul anului. În acest sens, astăzi, de la ora 19.00, la Snagov membrii Executivului alături de parlamentarii democrat-liberali se întâlnesc pentru a doua oară la o discuție informală cu șeful statului, asupra măsurilor de austeritate care trebuie aplicate în următoarea perioadă de timp simultan cu reducerile de personal bugetar, în bătălia pentru corectarea deficitului. Pe de altă parte, un alt aspect de pe agenda întâlnirii cu șeful statului va fi analiza internă a guvernării democrat-liberale pe ministere și agenții, având în vedere că, în următoarele 6 luni, presiunea străzii ar putea spori considerabil. Ca un preambul la întâlnirea informală de astăzi de la Snagov au fost zvonurile lansate pe diferite canale, de intoxicare a opiniei publice cu privire la o posibilă remaniere guvernamentală după eșecul moțiunii, ceea ce nu ar fi oportun în plan extern în această perioadă de strângere a curelei și de consolidare a țintei de deficit.

Austeritatea strânge rândurile în tabăra democrat-liberalilor

În replică la aceste intoxicări mediatice cu privire la remaniere, vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat ieri că la Snagov nu se va decide nimic cu privire la acest subiect, arătând că doar el și ceilalți parlamentari PDL loiali sunt pe lista rușinii, nu Emil Boc, Adriean Videanu sau Sebastian Vlădescu.
„Eu cred că nu se decide nimic. Este o întâlnire formală, ca toate întâlnirile în acest format. Nu l-am văzut pe lista rușinii nici pe Emil Boc, nici pe Adriean Videanu, nici pe Sebastian Vlădescu“, a spus Preda. De cealaltă parte, Valeriu Stoica a susținut ideea că în tabăra democrat-liberală s-au format două tabere, una care susține ideea remanierii imediate și una care dorește să acorde Executivului șase luni de grație. La rândul său, ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a declarat ieri, la PRO TV, că remanierea Guvernului ar putea avea consecințe de prelungire a implementării măsurilor pe care le are de luat Cabinetul, dar, dacă se consideră că un minister va fi mai eficient cu un alt ministru, atunci se va face o remaniere. „Pe de altă parte, dacă, în urma unor analize, există concluzia clară că unele ministere ar fi mai eficiente cu alți miniștri, decizia va fi de a se remania“, a spus Udrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.