
Congresul extraordinar al PNL a început, vineri, în prezența a 1.303 de delegați și a invitaților din partea partidelor guvernamentale, a reprezentanților UDMR, a minorităților naționale și a liderilor liberalilor europeni. Modificările propuse la Statutul PNL de către Delegația Permanentă au fost adoptate cu 1424 de voturi "pentru" și 3 "împotrivă", iar amendamentele formulate de fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului.
Călin Popescu Tăriceanu a solicitat vineri modificarea Statutului PNL prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului și a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidențiabilului.
Cele două amendamente propuse vineri de Tăriceanu nu au fost supuse votului Congresului de către președintele PNL, Crin Antonescu.
Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că liberalii riscă să ajungă într-un vid de lideri dacă mențin modelul alegerii conducerii partidului în sistem de listă, pledând pentru varianta uninominală și alegeri interne pentru desemnarea prezidențiabilului.
Tăriceanu a luat cuvântul la Congresul PNL după ce Petre Roman, Radu Stroe, Mihai Voicu, Relu Fenechiu și Mihăiță Calimente au pledat pentru alegerea conducerii PNL în sistem de listă, odată cu președintele partidului.
Fostul lider al PNL a precizat că susține "o chestiune de principiu" și a observat faptul că argumentele antevorbitorilor vizau oportunitatea de conjunctură pentru care alegerile să fie în sistem de listă.
"Întotdeauna, în loc să ținem cont de conjuncturi, este mai bine să ne raportăm la principiu. Principiul votului uninominal este unul de factură liberală, pentru că pune înainte de orice personalitățile și indivizii. Sistemul de listă mă obligă pe mine ca și pe dumneavoastră în cazul în care suntem de acord cu marea majoritate a celor care sunt pe listă pentru calitățile pe care le au și care ar putea să beneficieze de încrederea noastră, dar poate nu totalitatea listei. Ne pune într-o situație de cumpănă, în care să nu știm cum să procedăm, nu ne dă decât varianta a respinge lista sau a alege lista, chiar dacă unii de pe listă sunt chiar merituoși", a spus Tăriceanu.
El a precizat că sistemul alegerii uninominale presupune un mod în care se pot "întrezări viitorii lideri" care să fie testați și supuși probelor.
Senatorul PNL a precizat că dorește să schimbe doar modul de alegere a vicepreședinților prevăzut în proiectul de Statut adoptat la Delegația Permanentă și nu structura propusă pentru Biroul Permanent Național.
De asemenea, el a pledat pentru desemnarea candidatului PNL pentru cursa prezidențială în urma unui scrutin intern în partid, la care să participe toți membrii de partid.
"Cred că va avea menirea să dea sentimentul puternic fiecărui coleg de al nostru, membru al PNL, că este parte la luarea deciziei. (…) De asemenea, fiind o competiție deschisă, fără îndoială vom vedea oameni care poate la început cu timiditate își vor încerca forțele, dar dacă nu le vom da această posibilitate să nu ne mirăm că peste un anumit timp se va crea un vid de lideri în PNL. Dacă o să ne uităm la partidele de pe scena politică, o să vedem că astfel de lucruri s-au întâmplat și nu trebuie să ne uităm foarte departe ca să observăm acest lucru, cum se zbat anumite partide astăzi datorită lipsei unor lideri cu credibilitate", a mai argumentat Tăriceanu.
Conducerea PNL s-a reunit, joi seară, în Delegația Permanentă și a adoptat proiectul de Statut care a fost propus Congresului. Propunerea pentru noul Statut al PNL prevede înființarea funcției de prim-vicepreședinte, creșterea numărului de vicepreședinți până la 31 și alegerea pe listă inclusiv a secretarului general.
Dobre către Antonescu: Fiți președintele tuturor, și al celor care critică sau nu știu să laude
O altă voce critică la adresa președintelui PNL a fost cea a deputatului Victor Paul Dobre.
Acesta a făcut un apel către liderul Crin Antonescu, solicitându-i să fie președintele tuturor liberalilor, și al celor care critică, și al celor care nu știu să laude.
"Fac un apel să fiți președintele tuturor liberalilor, și al celor care critcă, și al celor care nu știu să laude. E un exercițiu bun pentru atunci când veți fi președintele tuturor românilor", a spus Victor Paul Dobre, de la tribuna Congresului PNL.
"Vă asigur că m-am străduit, mă străduiesc și mă voi strădui din toate puterile să fiu președintele tuturor liberalilor, cu excepția situației în care – Doamne ferește! – fac parte dintr-un grup infracțional organizat", i-a replicat Crin Antonescu, de la prezidiul Congresului.
Antonescu le-a răspuns oponenților : În loc să ne văicărim, mai bine candidăm
Replica lui Antonescu la puținele critici care i-au fost aduse la congres nu a întârziat să apară. Președintele PNL a transmis un mesaj celor care din partid care s-au poziționat ca și oponenți, arătând că, în loc să se văicărească, mai bine ar candida, întrucât nu este groaznic să pierzi, ci este groaznic să nu mai exiști.
" Domnilor, suntem în PNL, unde în loc să ne văicărim, mai bine candidăm. (…) Ceea ce cred că este atributul liberalismului, fără a fi apanajul său, e că trebuie să știm să ne luptăm. În viață și în politică și în PNL uneori pierzi, uneori câștigi. Nu e groaznic să pierzi, e groaznic să nu exiști. Eu exist, PNL există ", a spus Antonescu.
El a arătat că nu înțelege de ce trebuie să asculte doar discursuri despre clișee prezentate drept principii.
"Nu înțeleg de ce, dacă eu și dumneavoastră ne-am luat riscuri mult mai mari, altcineva crede că PNL trebuie să spună acum «Noi nu avem candidat la Președinția României; nu, domnilor pesediști, mai stați până la primăvara viitoare, vara viitoare, când o să vedem noi exact câți membri avem, după o consultare – ce frumos sună! – și un vot cu toți membrii, o să vedem noi cine e candidatul nostru»", a arătat Antonescu.
Potrivit liderului liberal, candidatura la Președinția României nu este o operațiune de înțelegere între partide, ci e o "afacere cu multe milioane de români" care au dat un vot în acest moment știind "unele lucruri" despre PNL.
"Dar dacă vrem să le schimbăm (aceste lucruri, n.r.)? Eu candidez cu această strategie, cu o echipă, altcineva de ce nu candideză, pentru că esența democrației e alegerea? Altcineva de ce nu spune clar «Nu e bine, așa e bine!» Împiedică cineva pe altcineva în acest partid să o facă?", a spus Antonescu.
El i-a întrebat, totodată, pe delegații la Congres dacă este posibil de acceptat doar părerea "unora dintre ai noștri" care au "enorme responsabilități față de partid" și care pun partidul sub discuție din punct de vedere al vieții democratice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















