Home Politic Deputatul PUR Ionica Popescu: -Nu cred in institutia idolului-

Deputatul PUR Ionica Popescu: -Nu cred in institutia idolului-

DISTRIBUIŢI

– Ce va recomanda pentru a fi om politic?

– Din punctul meu de vedere, omul politic trebuie sa fie in contact cu realitatea. Eu sunt un astfel de om. Inainte de a deveni politician am fost ziarist, iar aceasta meserie mi-a dat o experienta de viata si mi-a dat posibilitatea de a intra in contact cu situatii reale, cu oameni reali de pe toate palierele societatii. De asemnea, pot spune ca parintii sunt pensionari si s-au mutat la tara, deci stiu problemele pensionarilor si cele din mediul rural. Sotul meu este functionar public, asa ca stiu pe propria piele ce si cat poti face cu un salariu de functionar.

– Cum v-ati exprima creativitatea pentru imbunatatirea imaginii partidului din care faceti parte?

– Eu cred ca rezultatele noastre in perioada cat ne vom afla la guvernare si eforturile in interesul cetatenilor vor face acest lucru. Si vor explica si optiunea noastra pentru a guverna, optiune care ne-a adus atatea critici. Trebuie sa continuam comunicarea cu oamenii de afaceri. PUR este partidul care reprezinta interesele intreprinzatorilor.

– Enumerati lucruri pe care ati dori sa le schimbati in partidul din care faceti parte.

– As schimba ponderea PUR in viata politica si sociala a Romaniei, as creste rolul initiativei locale si as stimula comunicarea pe marginea deciziilor PUR. Datorita dinamicii vietii politice noi am luat, in ultimul timp, foarte rapid unele hotarari extrem de utile pentru viitorul partidului. Le-as explica mai bine.

– Cum vede un -boboc- caile de eficientizare a activitatii Camerei Deputatilor?

– As incepe cu necesitatea introducerii votului uninominal. As pune un accent mai mare pe informatizare, pe utilizarea calculatorului in activitatea parlamentara si pe diferentierea atributiilor celor doua Camere ale parlamentului. As mai introduce si un regim strict al prezentei la sedinte, dar si al punctualitatii, al respectarii programului.

– Multi parlamentari au trecut prin legislativ ca printr-un adevarat concediu de odihna. Dumneavoastra prin ce aveti de gand sa excelati?

– Am demarat deja o serie de actiuni: sunt in proces de instalare a unor cutii postale in comunele si orasele din Hunedoara, astfel incat cetatenii sa mi se poata adresa si in scris, am facut unele demersuri la Ministerul Muncii pentru avizarea unui proiect de deschidere a Centrului Medico-Social la Uricani, pentru toata Valea Jiului. Tot aici voi demara in cel mai scurt timp un proiect de sprijinire a elevilor cu rezultate foarte bune la invatatura, dar cu situatie financiara dificila.

– Victor Ponta il are drept model politic pe marele Titulescu. Care e idolul dumneavoastra, mentorul care va ghideaza destinul politic?

– Respect si admir mai multe personalitati ale vietii politice, si nu numai. Nu mi-am ales un model politic. Apreciez si incerc sa invat ceea ce este bun de la diversi oameni. Nu cred in aceasta institutie a idolului. Nu trebuie sa incercam sau sa dorim sa imitam o persoana in integralitatea sa.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.