
În spitalele românești, secțiile în care se desfășoară pe lângă asistența medicală și învățământ medical sau cercetare științifică medicală se numesc secții clinice. În anul 2022, fostul senator PSD Leonard Azamfirei și rector al UMF Tg. Mureș, a introdus un amendament la o lege astfel ca, în final, cu ajutorul lui Rafila și al membrilor Comisiei de Sănătate (alde Tătaru, Buicu, Achimaș, Nassar, Mihalcea și Dinu) posturile de șef de secție clinică să nu se mai ocupe prin concurs, ci „de către cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare.”
În luna august când guvernul Bolojan a anunțat că va schimba această prevedere legală, în ședința PSD, Alexandru Rafila și Florian Bodog au făcut scandal susținând supremația UMFistan în spitale, însă Olguța Vasilescu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu au refuzat să renunțe la schimbare, „chiar dacă sunt nemulțumiți mogulii din sănătate”.
La începutul lunii septembrie, guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în parlament iar astăzi CCR a declarat proiectul constituțional.
După ce președintele Nicușor Dan va promulga legea, aliniatul (7) al articolului 185 va deveni:
„(7) În secțiile clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice, funcția de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical se ocupă de către un personal didactic de predare prin concurs organizat conform prevederilor alin. (9).”
Întreaga lege poate fi citită la https://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2025/pr243_25.pdf
Așadar posturile de șefi de secții clinice se vor ocupa prin concurs de către un cadru universitar medical, care poate fi și un asistent universitar foarte bine pregătit. Desigur că împăraților din UMFistan această posibilitate le dă fiori pe șira spinării: cum să vină cineva mai mic în grad universitar decât ei să revoluționeze circuitele funcționale ale secției, să îmbunătățească organizarea și capacitatea de răspuns la nevoile bolnavilor ș.a.m.d.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificare, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















