Acasă Politic Discriminarea urmaşilor românilor expulzaţi în 1940

Discriminarea urmaşilor românilor expulzaţi în 1940

DISTRIBUIȚI

Deputatul AUR de Mureş, Dan Tanasă, critică Ordonanţa de Urgenţă prin care se amână din nou plata indemnizaţiei urmaşilor românilor expulzaţi din Nordul Ardealului în 1940.

„Guvernul supune unei ruşini teribile urmaşii românilor expulzaţi din Ardealul de Nord în 1940 prin impunerea unei noi amânări la plata indemnizaţiilor timp de un an. Această practică recurentă a Guvernului trădează o lipsă de respect şi demonstrează din nou cât de puţin sunt interesaţi guvernanţii de soarta categoriilor sociale aflate în defavoare”, a precizat Dan Tanasă, deputat AUR.

În data de 9 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă nr. 168/2022 prin care acordarea indemnizaţiilor copiilor urmaşi de refugiaţi şi plata acestor indemnizaţii s-a amânat pentru 1 ianuarie 2024, lăsând şi fără această mică compensare urmaşii familiilor care în 1940 au fugit din calea terorii horthyste.

Deputatul Dan Tanasă susţine că „urmaşii românilor expulzaţi în 1940 din localităţile lor de baştină în urma Diktatului prin care Nord-Vestul Ardealului a revenit Ungariei reprezintă o categorie socială aparte, provenind din familii care au suferit teribil în faţa terorii horthyste, având singura vină că s-au născut români pe pământ românesc. Este aşadar inacceptabil ca tocmai această categorie să fie discriminată şi să sufere din nou din cauza unei ordonanţe care amână doar plata indemnizaţiilor urmaşilor românilor expulzaţi în 1940 nu şi a urmaşilor minoritarilor din România persecutaţi, întrebându-ne totodată care sunt priorităţile şi viziunea executivului când se iau măsuri în sensul amânării sau reducerii indemnizaţiilor şi beneficiilor în mod discriminatoriu.”

Nu poate exista justificare pentru o astfel de nedreptate atunci când vine vorba de aceste categorii sociale care beneficiază de indemnizaţii în urma unor suferinţe şi traume teribile. Justificările ridicole privind impactul bugetar devin irelevante când vedem că partidele aflate la guvernare măresc constant salariile şi pensiile unor categorii privilegiate dar amână constant indemnizaţiile minuscule ale unor urmaşi îndureraţi. Deşi există resurse suficiente pentru pensii speciale de ordinul zecilor de mii de lei, aparent nu se găsesc fonduri necesare câtorva indemnizaţii modeste pentru urmaşii celor care au pătimit în faţa ocupanţilor.

„Adresez un apel categoric pentru îndreptarea acestei discriminări, executivul actual având datoria morală şi totodată atribuţiile fireşti în sensul protejării unor categorii sensibile precum cea aflată în discuţie. Am adresat interpelări către Ministrul Muncii şi Ministrul Finanţelor pentru îndreptarea acestei situaţii şi identificarea resurselor financiare astfel ca plata acestor indemnizaţii să fie efectuată cât mai curând. Această jignire trebuie să înceteze iar Guvernul PSD-PNL-UDMR să nu uite că prin jertfa acestor români persecutaţi s-a clădit România de astăzi!”, a conchis deputatul AUR de Mureş, Dan Tanasă.

Dan Tanasă
Deputat AUR (circumscriptia electorala nr.28 Mureş)
10.01.2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.