Zvonurile privind o eventuală remaniere în cursul acestei veri a guvernului premierului Emil Boc ar putea avea o justificare în tot mai desele întâlniri, fie la Palatul Victoria, fie la Cotroceni, între șeful statului și cel al executivului. Pentru a doua săptămână consecutiv, Băsescu și Boc au discutat aceeași problemă a atragerii de bani europeni, dar surse citate de Mediafax au completat că ar fi vorba și despre destituirea unor miniștri. Unul dintre aceștia ar fi chiar cel al mediului, Laszlo Borbely, care nu numai că este codaș la această categorie, dar este mai nou implicat și într-un mare scandal de trafic de influență. Premierul Boc a plecat la Cotroceni imediat după ședința de miercuri a guvernului, care a durat doar o oră și jumătate, fiind una dintre cele mai scurte din actualul mandat. Ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, vinerea trecută, că miniștrii care nu au făcut performanță trebuie remaniați, însă numai premierul decide acest lucru, ea adăugând că „întotdeauna găsești pe cineva care să facă măcar cât ai făcut tu“ și că inclusiv la ministerul ei se putea face mai mult. Și secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a afirmat, vinerea trecută, într-o conferință de presă, că se discută în partid despre remaniere, dar această „chestiune este exclusiv“ sarcina premierului. Prim-vicepreședintele PDL Roberta Anastase a spus ieri la RFI, referitor la eventualitatea unei remanieri guvernamentale, că „într-o echipă trebuie să faci schimbări atunci când ele sunt necesare“. Președintele Traian Băsescu le-a cerut miniștrilor, la o ședință de guvern din luna iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Cabinet după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbției fondurilor UE și al investițiilor în domeniile pe care le gestionează.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















