Home Politic Dorneanu a intrerupt sedinta Camerei pentru a felicita -Mihaili si Gavrili-

Dorneanu a intrerupt sedinta Camerei pentru a felicita -Mihaili si Gavrili-

DISTRIBUIŢI

Controversatul proiect de lege al Guvernului privind gratierea a 9.000 de detinuti care au savarsit infractiuni pedepsite cu pana la cinci ani de inchisoare s-a impotmolit, ieri, la Camera Deputatilor. Inainte de a se trece la vot, dupa cateva luari de cuvant dure ale peremistului Lucian Bolcas, Valer Dorneanu, presedintele Camerei, a inceput sa felicite deputati si deputate cu numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. -Pentru ca atmosfera s-a incins, propun sa-i felicitam pe cei care poarta aceste nume-, a spus el, dupa care a dat citire unei liste consistente. In final, si-a indreptat gandul si spre membrii Guvernului Mihai Tanasescu si Rodica Mihaela Stanoiu. Astfel, dezbaterile s-au intrerupt brusc si neverosimil, inaintea oricarei discutii pe fond.

PRM a desfiintat proiectul, UDMR a propus vot de constiinta

-Prin aceasta lege, se copiaza modelul gratierilor ceausiste-, a afirmat deputatul PRM Lucian Bolcas. El a acuzat Guvernul ca manifesta clementa fata de cei care au atentat la siguranta cetateanului si Ministerul Justitiei ca nu reuseste sa administreze penitenciarele. Replicile pesedistilor Ionel Olteanu si Cornel Badoiu, ca si ale reprezentantului Ministerului Justitiei, au fost insotite de vociferarile venite dinspre grupul PRM. Udemeristul Ervin Szekely, desi a declarat ca prin acest proiect Parlamentul se implica in deciziile magistratilor, i-a sfatuit pe colegii de partid sa voteze cum le dicteaza constiinta-. PD si PNL nu s-au implicat in dicutii, iar Emil Boc, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai proiectului, care nu a fost prezent, a declarat ulterior ca democratii nu vor vota -legea gratierilor-. -Oricum, legea este asa restrictiva, incat mare lucru n-o sa iasa din puscarii-, a incercat pesedistul Badoiu sa-i linisteasca pe deputatii PRM si PD.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.