Acasă Politic Dragnea a inițiat legea defăimării pe mână cu un ONG condus de...

Dragnea a inițiat legea defăimării pe mână cu un ONG condus de Tony Blair

DISTRIBUIȚI

Adesea citim în comunicatele DNA că parlamentarul X a făcut demersuri pentru promovarea unui proiect de lege care-l interesa, primind pentru aceasta foloase necuvenite cum ar fi cazul deputatului Nicolae Păun, al lui Viorel Hrebenciuc și Dan Șova sau al europarlamentarului Adrian Severin. Același lucru pare să se fi întâmplat și cu Liviu Dragnea,  condamnat în primă instanță la închisoare pentru fraudarea referendumului și cu legea sa împotriva defăimării sociale. Astfel, aflăm din expunerea de motive la inițiativa legislativă semnată de Liviu Dragnea că „Propunerea legislativa vine in completarea legislatiei comunitare in materie, fiind inspirata de «Conventia Cadru Europeana pentru Promovarea Tolerantei si Combaterea Intolerantei», propusa ca model pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, de catre Consiliul European al Tolerantei si Reconcilierii”.    In cazul adoptarii prezentei propuneri legislative, Romania ar fi primul stat membru al Uniunii Europene care ar promova acest model pro-activ pentru asimilarea la nivelul societatii romanesti a principiilor si valorilor privind demnitatea umana si toleranta fata de diferente dintre grupurile sociale.” Extraordinar, ce deschizătoare de drumuri devine România grație infractorului Dragnea.

Expunerea de motive a lui Dragnea sugerează că legea ar fi inspirată de o convenție-model pentru toate statele UE conceput de un organism european. Dar nu-i așa.
Site-ul coalitiaromanilor.org a descoperit că acest „Consiliu European al Tolerantei si Reconcilierii” este de fapt un ONG creat în octombrie 2008 de Aleksander Kwasniewski, fost președinte al Poloniei, si Moshe Kantor, Președintele Congresului Evreiesc European.

Neapartenența la vreo entitate europeana a acestei organizații este confirmată și de Comisia Europeana pe data de 24 februarie 2014, când răspunde interpelării formulate de europarlamentarul Andreas Mölzer, care a întrebat cine e acest Consiliu și ce e cu respectiva Convenție.

„Consiliul European al Tolerantei si Reconcilierii nu este o entitate a Uniunii Europene, iar Comisia nu furnizeaza nici o finantare pentru el. Conventia Cadru Europeana pentru Promovarea Tolerantei si Combaterea Intolerantei nu este un document nici al Comisiei Europene, si nici al Uniunii Europene”, a raspuns Comisia Europeana.

Așadar Dragnea, negru pe alb, scrie că susține inițiativa sa legislativă este inspirată de acest ONG iar astăzi Dragnea a spus răspicat: „eu țin foarte mult la această lege!”. serios? Oare de ce?

Cu siguranță că nu pentru că în 27 ianuarie 2016, Liviu Dragnea este decorat de co-fondatorul Consiliului European al Tolerantei, Moshe Kantor, cu ”Compasul Ierusalimului”, cea mai inalta distinctie a Congresului Evreiesc European, după cum anunță triumfător PSD-ul, prilej cu care se întâlnește și cu Tony Blair. Ce oare altceva i-o mai fi dat/ promis? Nu uitați că Dragnea e deja condamnat în primă instanță pentru fapte de corupție.

În vara anului 2015 președinte al acestui Consiliul devine Tony Blair, băiatul ăla care pe bani mulți face diverse servicii: îl întâlnește pe Ponta cu Obama pe un stadion pentru poze, îl convinge pe Ponta să anuleze datoria kazahilor față de România etc. Acum na, vrea și Dragnea pe cai mari. Dacă-i arată lui Blair că el a implementat orice prostie scot ăia, poate îl ia și pe el, țăranul de la Teleorman, la Obama.

Toate astea deți Consiliul Legislativ constată că art. 19 alin.(1) al legii lui Dragnea se suprapune peste OG 137/2000 privind discriminarea și „având în vedere că instituirea unor reglementări paralele este interzisă” propune eliminarea articolului sau trimiterea la OG 137. De ce ține așa mult Dragnea la legea asta? Ce interes are?

„În septembrie 2013, European Dignity Watch, organizație specializată pe apărarea drepturilor fundamentale, a atras atenția că adoptarea acestei Convenții a ONG-ului va conduce la crearea unui program de supraveghere în masă a cetățenilor europeni, sub pretextul eliminării intoleranței.

În articolul „EU Proposal to Monitor „Intolerant” Citizens” din octombrie 2013, Gatestone Institute atrage atenția ca „Parlamentul European dezbate pe tăcute o propunere care cheamă la supravegherea directă a oricărui cetățean al Uniunii Europene suspectat ca fiind intolerant”, avertizează coalitiaromanilor.org

Ce a primit sau va primi infractorul Dragnea de la Tony Blair sau de la Moshe Kantor pentru această lege rămâne să stabilescă DNA-ul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.