
Vicepremierul Liviu Dragnea a avut ieri o prestație lamentabilă în cadrul ședinței privind Comandamentul de Iarnă pe care a ținut-o ieri la Palatul Victoria. Chiar dacă problemele legate ca în fiecare iarnă de zăpadă și viscol depășesc cu mult capacitățile de reacție ale autorităților, în debutul ședinței Dragnea a stăruit pe salutatea tuturor miniștrilor, viceprimarilor, prefecților și a tututor celor de la masa de discuții. Oficii mai ceva ca la MAE. Apoi Dragnea a trecut la prezentarea „stării națiunii” pe segmentul de iarnă. „Datorită fenomenelor meteo nefavorabile, în special în județele din Moldova, așa cum știți, au fost situații deosebite în județele Neamț, Vaslui, Iași, Vrancea, Botoșani. Imediat, pentru această stare au fost găsiți și vinovații care trebuie să plătească pentru acest lucru. În niciun caz drumarii și primarii incompetenți care nu se pot mobiliza deși au contracte de milioane de euro pentru astfel de intervenții, ci oamenii blocați în trafic.„Au fost oameni blocați în zăpadă, din păcate câteva sute din cauza lor. În zona Albița, opt autocare au rămas blocate în zăpadă, șoferii respectivi nerespectând blocajul Poliției de Rutieră. Sper că permisele acelor șoferi au fost ridicate până la această oră. Dacă considerați că mai sunt necesare să fie aplicate și alte sancțiuni, atunci vă rog să o faceți”, a explicat Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, după ce aceștia au fost bătuți de soartă prin blocarea în nămeți, Dragnea i-a cerut vătafului de la Interne, Radu Stroe, să îi „bată” și poliția din subordinea sa. Concret, Dragnea i-a cerut lui Stroe să le mai aplice și sancțiuni celor rămași izolați din cauza incompetenței lor. Pe principiu „și bătuți, și cu banii luați”. Astfel, primul Comandament de Iarnă condus de Dragnea a fost un succes efectiv iar „yes man-ul” Stroe va trebui să fie neîndurător cu șoferii care au îndrăznit să blocheze drumurile țării.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















