Acasă Politic Dragnea nu cochetează cu ideea suspendării președintelui Traian Băsescu

Dragnea nu cochetează cu ideea suspendării președintelui Traian Băsescu

DISTRIBUIȚI

Vicele PSD, Liviu Dragnea, nu se arată foarte încântat de ceea ce înseamnă o nouă suspendare a președintelului Traian Băsescu. El a declarat luni seara la postul public de televiziune că varianta ca PSD să se trezească împărţind mărţişoare, în timp ce Băsescu ar fi încă preşedinte, iar Victor Ponta – ales între timp şef al statului – ar aștepta să preia funcția, nu este imposibilă. Trebuie să ne gândim cu toţii la o variantă – nu e imposibilă – s-ar putea Curtea Constituţională, aşa cum s-a mai întâmplat, la o solicitare a lui TTraian Băsescu dacă referendumul nu va trece, pentru că e foarte greu să treacă cu actuala legislaţie, adică să fie prezenţi zece milioane şi ceva la vot, să ne trezim după ce pică şi referendumul ăsta, indiferent când va fi, pe 2, pe 16, să facă Traian Băsescu cerere la Curte să spună că el a fost suspendat vreo trei luni de zile prin 2012, încă o lună acum, şi să ne trezim că împărţim mărţişoare prin ţară cu Băsescu la Cotroceni, cu Ponta ales preşedinte şi care o să stea pe tuşă”, a spus Dragnea, într-o emisiune laTVR. El a făcut apel la social-democrați să fie raționali și să nu se lase impulsionați de moment. „Răspunsul emoţional ar fi instantaneu <Da>, numai că trebuie să avem o abordare raţională, pragmatică. Trebuie să vedem dacă o nouă procedură de suspendare e utilă poporului român, în primul rând. Nu ştiu dacă acest demers e benefic românilor, nu ştiu dacă e benefic ca Traian Băsescu să redevină actor cu mâinile libere în campania electorală”, a mai spus Dragnea. „Eu nu văd niciun câştig politic. Trebuie să vedem dacă nu tulburăm mai mult apele şi îl ajutăm pe Traian Băsescu”, a mai spus acesta. El a adăugat că Tăriceanu nu ar fi informat înainte PSD de acest demers.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.