În cazul comasării alegerilor de anul viitor, USL caută soluții de comprimare a candidaților. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a declarat, ieri, că în cazul în care se va hotărî comasarea alegerilor din 2012, Uniunea Social Liberală (USL) s-ar putea să ia în calcul să meargă peste tot în țară pe liste comune și la locale și la parlamentare. „Dacă ajungem în situația asta îngrozitoare și nedemocratică în care un om să meargă în cabina de vot cu șase buletine de vot, cu o campanie electorală amestecată, să zăpăcim oamenii, s-ar putea să ne gândim serios să mergem peste tot cu liste comune, pentru a ajuta oamenii să își exprime o opțiune de vot. S-ar putea să fie obligatoriu să se mărească și numărul de ore afectat votului pentru că timpul necesar pentru un om să răsfoiască șase buletine de vot s-ar putea să fie destul de mare și ora 21,00 (de închidere a urnelor – n.r.) să nu fie suficientă“, a declarat, miercuri, la Brăila, Liviu Dragnea. Social-democratul spune însă că, din punctul său de vedere, nu crede că se va ajunge la comasarea alegerilor, mai ales că discuțiile pe această temă au fost „înghețate“ în ultima vreme. „Se pare că analizele inițiale pe care merseseră cei de la putere că vor să cupleze alegerile, pentru ca un primar să tragă în sus un parlamentar, nu bat cu analizele profesioniste, care au început să le vină. Acestea spun că situația este invers, parlamentarul fiind cel care a votat situația îngrozitoare din România va trage în jos primarul. De o perioadă nu se mai vorbește nimic despre cuplarea alegerilor“, a completat liderul PSD.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















