Consiliul Delegatiei permanente a PD Brasov, care s-a intrunit sambata pentru a alege presedintele filialei, a fost un bun prilej pentru reprezentantii filialei de a se plange de partenerii liberali din Alianta. Presedintele PD, Emil Boc, le-a cerut insa democratilor brasoveni o mai buna colaborare cu liberalii din judet.
Primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, a fost reales sambata presedinte al filialei PD Brasov, el fiind singurul candidat. Prezent la acest eveniment, presedintele PD, Emil Boc, si-a sfatuit colegii sa incerce sa aiba o relatie mai buna cu partenerii liberali din Alianta PNL-PD. -Am observat o lipsa de comunicare in cadrul Aliantei, la Brasov, dar problemele trebuie sa-si gaseasca rezolvarea la nivelul Consiliului de conducere al Aliantei de la Brasov. Daca se inregistreaza esecuri, se ajunge la Bucuresti. Sper insa ca exista maturitate la nivelul Brasovului-, a spus Emil Boc. Aceste afirmatii au venit din partea lui Boc dupa ce democratii brasoveni au profitat de aceasta ocazie pentru a se plange de comportamentul presedintelui Consiliului judetean, liberalul Aristotel Cancescu. Acestia au declarat ca se simt nedreptatiti de unele decizii ale Consiliului judetean. Mai mult, vicepresedintele consiliului, democratul Vasile Butnaru, a exemplificat acest comportament cu impartirea sumelor defalcate de pe TVA pentru septembrie, cand, sustine acesta, primarii PD au primit doar 3,8 miliarde de lei vechi, cei ai PNL 11 miliarde de lei, iar cei ai PSD – 9,5 miliarde. Si George Scripcaru s-a aratat nemultumit de faptul ca presedintele CJ Brasov nu aloca fondurile necesare pentru realizarea soselei de centura a orasului Brasov. -Ma deranjeaza ca banii pentru soseaua ocolitoare, 15 miliarde de lei, nu au venit si se cauta subterfugii sa nu se dea deloc-, a afirmat primarul municipiului Brasov. Chiar daca atitudinea lui Boc a fost una impaciuitoare, acesta a afirmat ca va lua in considerare plangerile colegilor sai de partid si ca -se va face o analiza pentru a vedea totusi daca sunt discriminari la nivelul acordarii sumelor pentru localitati-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















