Divergentele de pana acum dintre mai-marii politicii romanesti au demonstrat deja ca premierului liberal Calin Popescu Tariceanu ii vine greu sa se inteleaga cu presedintele Traian Basescu. Din semnalata lipsa de comunicare dintre palate, liderul PD, Emil Boc, a inteles ca performantele premierului sunt indoielnice, asa ca s-a aratat si el, la fel ca seful statului, nemultumit de calitatile presedintelui liberal.
Pus sa-si aleaga preferatul dintre fostul premier Adrian Nastase si actualul sef al guvernului, Calin Popescu Tariceanu, lui Boc i-a venit greu sa se decida. Intrebat care dintre cei doi i se pare mai performant ca prim-ministru, liderul PD a ales sa vorbeasca despre progresele Romaniei in timpul guvernarii portocalii, evitand astfel sa-si nominalizeze -preferatul-. -Romania e clar mai bine primita si in plan intern, si in plan extern, cu mai multe realizari in aceasta perioada decat in perioada guvernarii Adrian Nastase-, a venit raspunsul democratului, intr-o emisiune televizata.
Si ca sa scape din stransoare, Boc a ales sa il critice voalat pe cel cu care ar fi trebuit sa sudeze Alianta PNL-PD, demascand ca unele dintre realizarile cu care se mandreste Tariceanu au fost preluate de la guvernarea anterioara. -Sunt lucruri pe care, din nefericire, premierul le-a preluat de la Adrian Nastase. Sunt lucruri pe care le-a facut diferit, in sensul unei deschideri mai mari si al eliminarii acelei presiuni asupra societatii civile sau mai ales asupra partidelor de opozitie, prin acapararea primarilor sau incercarea de a timora societatea civila-, a raspuns, timorat, Boc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















