Americanii au părut mai preocupați de consolidarea internă a statului de drept în România și sancționarea derapajelor cauzate de ingerința politicului, mai mult decât de situația din Ucraina și într-un peisaj geopolitic agitat al regiunii Mării Negre. Eradicarea corupției, în special cea de la nivel înalt, a fost principalul subiect abordat de vicepreședintele american Joe Biden în cadrul tuturor celor trei întâlniri pe care le-a avut miercuri cu șeful statului, Traian Băsescu, premierul Victor Ponta sau cu reprezentanții societății civile. El a caracterizat în termeni duri acest fenomen, descriindu-l drept „cancer” și o nouă formă de tiranie. Oficialul american a amintit că fenomenul corupției este unul foarte costisitor, evaluat la pierderi anuale de 160 de miliarde de dolari în UE. Totodată, acesta a mai ținut să atragă atenția asupra corupție ca fenomen ce periclitează siguranța națională a unui stat, oferind astfel exemplul Ucrainei măcinate de corupție de atâția ani și capacitatea ei redusă de a se apăra.
Chiar dacă unii politicieni de la PSD, PNL și UDMR au dus o luptă fățișă împotriva ANI și DNA, aceste instituții au fost lăudate pentru activitatea lor de la Washington, SUA oferind și cifre concrete, fapt ce denotă o monitorizare atentă a activității acestor instituții, cu precădere în zona politicienilor corupți. „DNA și-a stabilit independența, a trimis o mie de cazuri în fata justiției anul trecuți, iar ANI peste 6.000 de cazuri de incompatibilitate”, iar președintele Curții Supreme, potrivit oficialului american apară independența judecătorilor și vorbește în fața puterii”, a declarat Biden la Cotroceni. Fără a numi Rusia explicit, Biden a dat de înțeles că există state care se folosesc de această breșă în promovarea intereselor sale externe în regiune. „Există țări care exploatează corupția pentru a putea exercita influențe nefaste și să submineze independența țărilor înconjurătoare. Corupția a devenit un element de politică externă pentru unele țări. Nu numai securitatea politică, ci și fizică e compromisă”, a declarat Biden.
Transparență în afaceri
După Cotroceni, la Palatul Victoria, Biden a discutat cu premierul Victor Ponta despre același lucru. El a vorbit aici despre corupția din mediul de afaceri și despre necesitatea transparentizării afacerilor cu banii statului, adăugând că, „desigur, concretizarea acestora este esenţială, dar este în curs de realizare”. Oficialul american a afirmat că le-a transmis şi preşedintelui Traian Băsescu, şi premierului Victor Ponta că cea mai importantă măsură pentru atragerea investiţiilor este consolidarea statului de drept şi combaterea corupţiei. Respectarea aceloraşi reguli pentru mediul de afaceri, asigurarea unor proceduri transparente de soluţionare a litigiilor şi predictibilitatea pieţei sunt alţi factori fundamentali pentru dezvoltarea afacerilor, a precizat Biden.
„Aşa cum am discutat şi cu preşedintele şi cu prim-ministrul, nu există pas mai important pe care România îl poate face decât de a atrage locuri de muncă şi investiţii care să ajute la continuarea creşterii economice, dar trebuie să continue în acelaşi timp să întărească statul de drept pentru a face această dezvoltare posibilă. Atunci când alte ţări se folosesc de corupţie pentru a submina independenţa şi suveranitatea vecinilor lor, acest lucru nu este doar o chestiune de oportunitate economică, ci chiar de securitate naţională. Este de asemenea o chestiune de competitivitate economică. Acolo unde statul de drept este puternic, acolo unde tribunalele judecă dispute în mod transparent şi corect, acolo unde regulile de piaţă sunt predictibile, acolo companiile din întreaga lume investesc, acolo îşi fac casă”, a spus Biden.
Coruperea presei de către factorul politic și justiția mituită
Nu în ultimul, cea de-a treia întâlnire pe Biden a avut-o în România a fost cea cu reprezentanții societății civile. Cu această ocazie, Biden a transmis un mesaj ferm de punere de presiune din partea societății civile asupra mecanismului corupt din administrație în scopul eradicării acestui fenomen. El a spus că o altă formă de tiranie o reprezintă corupţia şi că atunci când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi manipulate, iar presa face propagandă, acolo există o societate care poate fi manipulată din exterior. Biden a declarat, în alocuţiunea de la Palatul Cotroceni, că, aşa cum a precizat şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, naţiunile din NATO nu sunt niciodată singure. „Noi ne ajutăm şi ne protejăm unii pe alţii şi una din schimbările cele mai importante din această relaţie este că noi nu spunem ce poate face America pentru România, ci ce putem face împreună”, a spus Biden. El a mai arătat că România a făcut o călătorie foarte importantă, de la o ţară „captivă”, devenind acum un aliat NATO, iar acest lucru s-a întâmplat în decurs de o singură generaţie.
Vicepreşedintele SUA a citat din unul dintre părinţii fondatori ai naţiunii americane, Thomas Jefferson, care a spus că o generaţie care începe o revoluţie foarte rar o vede terminată. „Eu vreau să vă spun aici că rolul dumneavoastră este să terminaţi această revoluţie şi când veţi reuşi să faceţi acest lucru, generaţia copiilor dumneavoastră vă va fi foarte îndatorată, pentru că situaţia va fi solidă din punctul de vedere al democraţiei, pentru restul secolului”, a spus Biden. El a arătat că pentru fiecare democraţie tânără cel mai greu este să îngroape mărturia corupţiei şi tiraniei din trecut, să poată crea instituţii care respectă statul de drept. „Depinde de alegerile pe care această ţară le face”, a mai spus Biden, precizând că „cetăţenii trebuie să ştie că vocile lor sunt auzite, pentru că instituţiile sunt transparente şi lucrurile sunt rezolvate echitabil şi just, unde întreprinderile nu trebuie să îşi facă griji că trebuie să plătească mită, judecătorii pot să dea un verdict cinstit”. El a atras atenția și asupra mass media care poate fi cumpărată în acest sens pentru a servi unor interese obscure. „Când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi manipulate, când presa devine un instrument al propagandei, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din exterior, care pierde controlul asupra propriului său destin. Nu numai securitatea sa politică ci şi cea fizică este compromisă. Am văzut în Ucraina cum 15 ani de corupţie au subminat sistemul lor de instituţii militare şi capacitatea ţării de a se apăra”, a adăugat Joe Biden.