Gheorghe Raducanu, primul parlamentar rrom ales dupa revolutia din 1989, a demisionat zilele trecute din functia de secretar general al Partidei Romilor -Pro Europa- (PRSDR), motivand ca nu mai poate suporta sa primeasca beneficii de la o organizatie care, dupa parerea lui, nu merge deloc bine.
Asa ca -parintele spiritual- al Partidei Romilor, dupa cum se autonumeste Raducanu, a hotarat sa isi dea demisia si nu respinge posibilitatea de a-si desfasura activitatea pe viitor intr-o alta organizatie pentru rromi. El sustine ca gestul sau a fost motivat doar de faptul ca nu mai putea sa accepte sa primesca beneficii, constand in masina de lux, birou si alte onorarii de la PRSDR. -Se intampla o data sau de doua ori in viata sa iei o astfel de decizie, pentru ca este greu sa pleci dintr-un loc pe care tu l-ai creat-, ne-a declarat Raducanu, fost membru fondator al organizatiei rromilor.
Gestul lui i-a luat prin surprindere pe liderii Partidei, care il acuza pe Raducanu ca a plecat urechea catre alte formatiuni. Ilie Dinca, vicepresedinte al Partidei Romilor, ne-a declarat ca Raducanu rupe pentru a doua oara aceasta colaborare, in conditiile in care in 1996 a mai incercat sa atraga de partea lui voturile Partidei, insa fara succes. Desi nu a hotarat nimic oficial, demisionarul nu neaga ca de data aceasta ar putea exista o alternativa la PRSDR, pentru ca in politica, spune el, nu poti zice -niciodata-. O eventuala migrare a lui Raducanu catre o alta organizatie de acest tip nu este exclusa, cat timp exista cateva partide politice si aliante ale rromilor care incearca sa il atraga de partea lor, spun surse din Partida Romilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















