Home Politic Fostul președinte ungar acuză: actualul Guvern destabilizează țara

Fostul președinte ungar acuză: actualul Guvern destabilizează țara

DISTRIBUIŢI

Guvernul și Parlamentul au "destabilizat temelia" Ungariei, reducând Constituția la un instrument al luptelor politice cotidiene, a declarat, într-un interviu, fostul președinte, Laszlo Solyom. Metoda "războiului permanent", care s-a remarcat prin "adoptarea unor măsuri și legi surpinzătoare fără o pregătire corespunzătoare" este de rău augur pentru țară, a dus la instabilitate legislativă și a adus prejudicii mediului de afaceri pentru agenții economici, a declarat Solyom joi pentru săptămânalul Heti Valasz.  "Realizările de până acum nu justifică metodele de război", a declarat acesta. Și nici condițiile din țară nu garantează aceste metode, a adăugat președintele care a condus țara între 2005 și 2010. Solyom a declarat că unele state din zona euro au aplicat la rândul lor metode neortodoxe și au făcut sacrificii, dar s-au abținut de la "ruinarea sistemului constituțional". Cehia, Polonia și Slovacia au gestionat criza menținând cultura constituțională, a declarat acesta. În același timp, acuzațiile nefondate referitoare la "fascismul și dictatura disimulate" ar trebui respinse întrucât discreditează criticile constructive, a declarat el, adăugând că opoziția nu a reușit să "depășească certurile cotidiene". Întrebat de ce este rău ca forțele guvernamentale să își folosească majoritatea de două treimi în vederea modificării Constituției, Solyom a pledat pentru moderație: "Folosim cuțitul și furculița chiar dacă legea nu ne interzice folosirea degetelor", a declarat el. Planurile Guvernului privind obligativitatea participării la vot ar avea rezultate contrare Constituției și ar avea ca efect creșterea absenteismului, a apreciat el. Asemenea reglementări ar "limita votul general, care a fost o realizare a constituției noastre istorice și nu o greșeală a Occidentului".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.