
Mai mulți funcționari din Parlamentul Republicii Moldova se află la București în cadrul unei vizite de studiu la Parlamentul României. Evenimentul este organizat de Asociația Convergențe Europene (ACE), în colaborare cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB). Astfel, 15 funcționari din Parlamentul Republicii Moldova, printre care sunt consultanți și asistenți ai deputaților de la Chișinău vor avea parte de schimburi de experiență cu omologii lor de peste Prut.
Tematica acestui evenimentul este “Experiența de integrare europeană a României. Modulul Parlamentar” iar participanții vor lua parte la dezbateri privind procesul de integrare europeană, funcționarea Parlamentului României, bune practici din sistemul legislativ românesc și impactul deciziilor la nivel european asupra Republicii Moldova. Organizatorii au mai pregătit dezbateri și prezentări ale unor parlamentari români, consilieri parlamentari, înalți funcționari, precum și ale unor experți recunoscuți în domeniile menționate. Proiectul are ca scop consolidarea relațiilor dintre funcționarii de pe ambele maluri ale Prutului, precum și valorificarea intereselor comune de ordin profesional și cultural. Totodată, beneficiarii vor cunoaște elemente din patrimoniul local românesc, ca parte a celui European, mai anunță organizatorii. Activitățile prevăzute se înscriu în seria demersurilor întăririi legăturilor dintre tinerii de pe cele două maluri ale Prutului, a schimbului de experiență și opinii dintre aceștia, precum și a promovării unei mai bune înțelegeri a procesului de integrare europeană și oferirea expertizei și experienței României din acest domeniu.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















