Tema unei fuziuni PNL-PD a mai fost discutata in pragul campaniei electorale 2004, dar acum este scoasa de la naftalina, resuscitata si servita electoratului de Calin Popescu Tariceanu. Ce nu trebuie uitat este faptul ca, datorita procentului confortabil pe care il aveau in sondajele de opinie, liberalii au refuzat initial avansurile facute de democrati in privinta unei fuziuni. Acum, PD a crescut in sondaje si probabilitatea afilierii acestuia la cel mai numeros grup din Parlamentul European il ingrijoreaza pe premierul Tariceanu. Daca Traian Basescu a instaurat in Partidul Democrat o adevarata dictatura, el incalcandu-si atributiile si chemandu-i la ordine pe Videanu, Boc, Blaga si Frunzaverde, nu acelasi lucru se poate spune si despre PNL, partid in care exista destule voci care contesta o eventuala renuntare la doctrina care l-a consacrat, veche de 130 de ani.
Vicepresedintele PNL Mona Musca a confirmat recent dezbaterile purtate pe marginea fuziunii celor doua partide din Alianta D.A. -Aceste discutii s-au concretizat cu declaratia clara a lui Calin Popescu Tariceanu in favoarea fuziunii si sunt convinsa ca PD va lua in discutie aceasta problema, la congresul din iunie-, a declarat aceasta, citata de Mediafax. In opinia sa, fuziunea trebuie facuta cat mai repede posibil si doreste o doctrina de centru-dreapta care sa reprezinte noua formatiune creata. Premierul a sanctionat la emisiunea -In centrul atentiei- inghesuiala partidelor de a se plasa in spectrul politic popular. -Nu stiu care sunt ideile populare, nu vreau sa desconsider Partidul Popular European, dar as vrea sa spun ca pana in momentul de fata exista cateva curente politice bine definite si acestea sunt: liberalismul si social-democratia-, a afirmat primul-ministru, dandu-i indirect o replica lui Valeriu Stoica.
Alte voci din PNL
Deputatul PNL Crin Antonescu s-a aratat surprins de declaratiile Monei Musca si ale lui Tariceanu, in conditiile in care cei doi au facut parte din grupul celor care au refuzat la congresul PNL fuziunea. -Fie ca e vorba de o fuziune sau nu cu PD, PNL ar trebui sa fie principalul interlocutor al PPE. Ma surprind declaratiile pentru ca aceasta oportunitate nu mai este de actualitate. Impartasesc parerea ca pentru PNL discutia privind racordarea la PPE ar trebui reluata-, a declarat Crin Antonescu. Nicolae Vlad Popa face parte din cei care doresc pastrarea doctrinei liberale. -Sunt un membru de partid care nu doresc sa migrez doctrinar, sunt pentru fuziunea cu PD sub doctrina liberala-, a mentionat senatorul liberal. Paul Pacuraru pune problema in functie de deciziile privind ideologia spre care se indreapta PD, -lucru care va deschide sau va inchide o eventuala fuziune-. -PNL vine cu o traditie politica proprie de care este foarte mandru. Nu stiu daca multi vom fi incantati de o doctrina populara. Proiectul fuziunii este unul de rationalitate politica-, a sustinut senatorul liberal.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















