Aghiotantul lui Năstase, generalul izmenelor, Gabi Oprea, și-a dat arama pe față, călcând în picioare onoarea de militar. Un personaj fără scrupule care a arătat tot timpul că este pregătit să își vândă mercenariatul politic oricărui „om al zilei”. Un practicant al celei mai vechi meserii care nu este altceva decât o rușine pentru instituția Armatei, cea mai respectată de către români, alături de Biserică. Pentru câțiva ani buni, Oprea a reușit să strângă „dizidenții” pesediști nemulțumiți de apucături dictatoriale din fragedă pruncie politică ale lui Ponta. Treptat, Gabi Oprea și-a format o mică armată care a susținut guvernul PDL. Imediat după căderea acestui, la care de altfel a și contribuit, Oprea nu a avut nici cea mai mică problemă să plece cu mercenarii săi în slujba USL. Totul pentru a rămâne să roadă ciolanul și să pune papucul noilor stăpâni. Caracterul său de „Iudă” a ieșit la suprafață, ieri, când a votat împreună cu ciracii săi pașii premergători mazilirii președintelui Băsescu. Ca un mare om de onoare ce se află, Oprea a uitat în numai două luni de declarațiile făcute vizavi de suspendarea președintelui. „Niciodată nu vom vota așa ceva. Cum să votăm pentru instabilitatea României, când crezul nostru este stabilitatea României?", a spus Oprea, la B1 TV, în urmă cu aproximativ două luni. În ceea ce privește Cabinetul Ponta, Oprea a spus: "Noi le dam votul sa treacă de Parlament. Noi le dăm un vot de încredere sa își înceapă treaba, apoi îi monitorizam. Asta, ca să fie foarte clar". "Noi vom milita numai pentru stabilitatea acestei țări. Să-i vedem la treabă. E omenește să dai un vot de investitură pentru ca țara asta, mai ales în această perioadă de criză, să intre în normal, fiindcă nu au fost alte soluții, nu au fost alte propuneri. Fiți convins că noi, ca partid, știm să ne facem bucătăria parlamentară. Nicio lege nu va trece fără să fie verificată și monitorizată de partidul nostru", a mai spus președintele UNPR.
Fariseu în uniformă
Dar Oprea a uitat rapid promisiunile și declarațiile făcute și nu numai că nu a monitorizat USL, ci l-a mai și ajutat într-o cârdășie condamnabilă. Despre suspendarea lui Băsescu, Oprea nici nu voia să audă în urmă cu numai două luni iar acum a votat printre primii pentru începerea procedurilor de suspendare a șeful țării. Evident, tot pentru acea stabilitate despre care vorbea deunăzi. Până nu demult, mai exact, în urmă cu circa șapte luni de zile, Oprea vorbea în termeni furibunzi despre pericolul pe care Ponta și Antonescu îl reprezintă pentru România. Acesta îi acuza pe liderii USL că dau dovadă de o viziune îngustă și dăunătoare pentru România „aducând în atenția opiniei publice o temă inventată, cea legată de suspendarea președintelui țării, iar asta denotă amatorism și iresponsabilitate duse la extrem”. "Acești oameni, care declară ca vor sa conducă România, sunt dispuși să sacrifice interesul țării pe altarul intereselor personale și de grup. Ideea suspendării președintelui nu folosește decât celor care sunt astăzi în situația de a explica o răfuiala penibilă din sânul Opoziției. Pentru a acoperi un scandal intern se gândesc să destabilizeze o întreagă țară”, declara în noiembrie 2011, Gabriel Oprea.
Câte izmene încap în patru stele?
Mai mult, acesta folosea ironii fine asemănându-l pe Crin Antonescu cu personajul central din povestea „Fetița cu chibrituri”. „Doi indivizi s-au jucat cu chibriturile și au dat foc casei. ?ê?£i, ca să nu fie prinși, vor sa incendieze tot cartierul. Modul acesta de a face politică aduce prejudicii majore întregii societăți. Liderii Opoziției se joacă cu stabilitatea politica și guvernamentală, cu imaginea României în lume și cu percepția liderilor din cancelariile externe", se preciza într-un comunicat al UNPR, semnat de același „general de ață cu patru stele”, Gabriel Oprea. Un număr de stele egal cu cele avute la 5 februarie 1941 de viitorul mareșal Ion Antonescu, primul soldat român care a avut onoarea de a purta acest grad maximal în istoria Armatei Române. La 25 octombrie 2009, președintele Traian Băsescu avea să-i ofere această onoare de general cu patru stele lui Oprea, pentru ca numai după circa doi ani și jumătate, acesta să-l „înjunghie” în Parlament după ce promisese că îi va fi alături. Un mare bărbat de stat! Traian Băsescu a explica atunci și motivul pentru care l-a decorat. "L-am avansat datorită unei întâmplări care s-a produs la începutul anului când a fost desemnat ministru al MAI. Este prima data când am văzut un ministru de Interne care a renunțat la fotoliu", spune Băsescu precizând că motivul lui Oprea a fost refuzul de a numi în funcții oameni incompetenți. Se pare că s-a înșelat!Așa cum s-au înșelat până acum și votanții UNPR care au crezut în promisiunile lui Oprea că va face o politică de stânga diferită de cea a PSD. Numai că acum aceștia și-au dat seama că Oprea nu e altceva decât un trădător de duzină, fără onoare și fără principii și, prin urmare marea speranță a stângii, UNPR, are mai șanse să rămână fără susținători, iar fostul șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase are mari șanse să se întoarcă umil la cumătrul său, Victor Ponta, pentru a-i cere un colegiu rezonabil la alegerile din toamnă ca să-și salveze pielea.
„Mafiotul lui Năstase” are și el șapte case
Cum blazonul de „șef al mafiei lui Năstase” trebuia menținut, și la capitolul imobiliar, Oprea nu și-a dezamăgit primul stăpân. Acesta are trei case de locuit – în București, Voluntari și Predeal – două apartamente în București și două case de vacanță, din care una la Predeal, dar și un spațiu comercial în Capitala, conform declarației de avere depuse la Parlament. Oprea are 400.000 de euro în conturi, a împrumutat o persoana cu aproape 50.000 de euro și, în plus, mai deține bijuterii și obiecte de valoare de circa 60.000 de euro. Cele mai importante venituri ale lui Oprea provin, conform declarației acestuia, din chirii, restul fiind pensia de militar și indemnizația de deputat.
Nicolae Bucur