Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că promisiunea pe care o făcea în campania pentru europarlamentare, privind acordarea a câte 25.000 de euro pentru românii care revin în țară, a devenit realitate prin intermediul măsurii 112 a UE. Potrivit acestuia, promisiunea lansată în campania electorală pentru alegerile europarlamentare și nuanțată ulterior, de a se acorda 25.000 de euro primă de instalare românilor care revin din străinătate, a devenit realitate. „Cei 25.000 de euro de care am vorbit în 2008 și multă lume a zâmbit este un proiect adevărat“, a declarat Geoană.
El a mai spus că, prin intermediul măsurii 112 a UE, aproximativ 15.000 de familii de tineri fermieri pot accesa cele 337 de milioane de euro bugetate din fonduri europene și naționale pentru acest program. Pe de altă parte, liderul PSD uită să precizeze că banii care vor fi acordați celor care se încumetă să-și facă un rost la țară vin pe proiectele comunitare, și nu pe cele propuse de formațiunea sa.
Demagogia campaniei electorale…
Pe de altă parte, președintele PSD a găsit cea mai bună modalitate de a-și face campanie electorală în mediul rural, legându-se de programul comunitar 112. „Lucrurile care au fost luate în derâdere când au fost anunțate, au fost, de fapt, un fel de reclamă gratuită, un fel de anunț pentru participație“, a spus Geoană. În opinia sa, agricultura poate reprezenta „principalul motor“ de relansare a economiei românești după criză.
„Decât să fii șomer în Italia sau în Spania, mai bine să faci agricultură la tine în țară“, a conchis președintele social-democraților.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















