Geoană se pregătește de zor să intre în pâine cu noul său proiect politic după ce a fost dat afară de ușa din dos a PSD-ului. În acest scop, Mircea „Number One” Geoană și-a mutat cabinetul senatorial din Craiova, începând acest an, într-un nou sediu, mult mai mare față de cel vechi. Spațiul reprezintă parterul unei clădiri de pe strada Unirii din Craiova și este de circa zece ori mai mare față de vechiul cabinet senatorial, care funcționa într-un birou de circa 15 metri pătrați în sediul PSD Dolj, de pe strada Mihail Kogălniceanu, potrivit Mediafax. În noul sediu al lui Mircea Geoană funcționează și cabinetul deputatului Florentin Gust, care s-a alăturat fostului președinte al Senatului în demersul acestuia de a crea o nouă formațiune politică. Deputatul Florentin Gust a declarat că acesta este unul dintre cele opt sedii achiziționate în țară, în orașe precum Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, pentru noua formațiune politică. Deputatul susține că toate cheltuielile în privința noului sediu sunt suportate în egală măsură de Mircea Geoană și de el. Geoană a anunțat, în data de 4 ianuarie, pe blog, că în următoarele săptămâni va lansa "o mișcare profesionistă, cu oameni serioși, competenți, care au frică de Dumnezeu și manifestă dorința de a face bine României", el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată. La finele săptămânii trecute, ziarul „Curentul” a scris despre plecarea a 25 de parlamentari ai PSD și crearea lui nou partid alături de Vanghelie. Cum Vanghelie a fost ani de zile mâna dreapta a lui Geoană în PSD este posibil ca parlamentarii „racolați” de Vanghelie din curtea Kiseleff-ului său meargă în noua tabără a lui Geoană.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















