-George Becali oferă speranţe românilor din diaspora: 18.01.2007-. Dintr-un interviu într-un săptămânal, aflăm, cu îndreptăţită agitaţie, unde. În: Spania şi Portugalia, Italia, Grecia, Cipru, Marea Britanie, Irlanda, Israel, Austria, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Germania. Şi în România, te pomeneşti şi mai cine ştie unde… (adăugăm noi. Nu da-n cap nea Becaliiiii!!!!) Celor din România, George Becali le oferă următoarele:
1. Echipa de fotbal Steaua
2. Bani, în următoarele condiţii:
a) Dacă se află în mijlocul presei
b) Dacă se află la intrarea pe stadionul din Ghencea, înfierbântaţi de idealurile echipei -roş*-albastre- – pe asta o ştiu de la televizor – printre care se află, firesc, şi cele europene, de a bate mingea pe stadioanele din Europa Unită adică.
c) Dacă recită, măcar aproximativ, Crezul
d) Dacă sunt patroni de restaurant, chelneri, ospătari, sau alte categorii defavorizate (am aflat că atunci când cumpără ziare îi lasă vânzătorului 50 de lei noi şi cred că bani numără)
e) Dacă sunt fotbalişti
f) Dacă lucrează pentru propăşirea Partidului Noua Generaţie în Parlamentul României şi în Europa, în general.
3. Spectacol TV
4. (Cică, s-ar putea, o televiziune de-a dreptul şi pe de-a-ntregul.)
5. Dar cine ştie câte şi mai câte nu ne mai poate oferi Gigi Becali.
Serios. Gigi Becali fascinează. Prin dezinhibiţie (mitocănia este întotdeauna dezinhibată, reciproca nu este valabilă). Prin incultură. Prin lipsa de respect până şi faţă de banii care l-au făcut celebru. Prin cucernicia instinctuală, care seamănă cu ceea ce face ca speciile să supravieţuiască, uneori în cele mai nefireşti condiţii. Prin agresivitate. Până la urmă, prin faptul că este exact ceea ce este, adică o apariţie stranie, stridentă, care îţi atrage atenţia în mod involuntar şi care te crispează. -Războinicul luminii- şi-a tras porecla asta fără să aibă habar cât adevăr conţine. Pentru că Gigi Becali este exact ca fotonul, particula care produce lumina: masă de repaos zero, adică atunci când stă nu există.
Gigi Becali reprezintă un partid şi ar vrea să reprezinte un anumit număr de români în UE. Steaua României în UE s-ar putea să merite într-adevăr să fie semnificată, în parte, de echipa de fotbal Steaua. Comportamentul de stadion al politicienilor noştri – care şi în Parlamentul European au reuşit să-l exaspereze pe Borell cu îmbrânceala lor pe microfon – justifică prezenţa suporterilor lui Becali printre reprezentanţii noştri. Aşa încât, stimaţi concetăţeni, merită să privim, dacă nu cu atenţie, atunci măcar cu resemnare, concepţia lui Gigi Becali despre UE, reflectată în săptămânalul de adâncă circulaţie internaţională şi anume Actualitatea Românească, unde aşa cum spuneam, patronul Stelei din Bucureşti oferă speranţă românilor din diaspora. Deci spune Gigi Becali despre Uniunea Europeană: -Să le luăm banii şi să le dăm spirit-. În cazul în care nu e o greşeală de tipar – adică să fi fost de fapt, să le luăm banii şi să le dăm spirit – atunci e fascinant! E chintesenţa spirituală a românilor pribegi în Europa, care le iau occidentalilor banii cu spirit. Cu spirit inventiv, cu spirit de aventură, cu spirit creator, cu spirit de gaşcă. Gigi Becali în PE şi în Parlamentul României va crea mişcarea autohtonă ultra-spiritistă -Nu ne vindem spiritul!-
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















