Comisia juridica a Camerei Deputatilor a imputernicit executivul cu dreptul de modifica, in timpul vacantei parlamentare, Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate. Posibilitatea a aparut ca urmare a propunerii liberalilor ca guvernul sa poata emite ordonante atat in domeniile justitiei, transparentei, drepturilor omului, cat si in privinta indeplinirii angajamentelor asumate in vederea integrarii in Uniunea Europeana. De asemenea, hotararea da posibilitatea executivului sa modifice si sa completeze Ordonanta 40/2000 2000 privind acreditarea agentiilor de credit in vederea administrarii fondului pentru acordarea de microcredite. Deputatii nu au fost insa de acord cu amendamentul care mentiona schimbarea, prin ordonante, a legislatiei privind valorificarea activelor statului si privatizarea societatilor comerciale. Potrivit Mediafax, majoritatea membrilor comisiei au considerat ca domeniul privatizarii se refera la regimul proprietatii, fiind astfel un domeniu organic, neputand fi modificat prin ordonante. Parlamentarii nu au acceptat nici amendamentul propus de vicepresedintele comisiei, Cornel Stirbet (PNL), potrivit caruia guvenul ar fi putut sa adopte masuri pentru privatizarea unor societati comerciale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















