
Cabinetul Emil Boc are de trecut un nou test și anume adăugarea unui nou minister dedicat fondurilor europene. Ieri, odată cu propunerea oficială a consilierul prezidențial Leonard Orban pentru acest portofoliu structura cabinetul urmează a fi modificată, fapt ce se dorește a fi exploatat politic de către opoziție care vede încă o oportunitate de răsturnare a actualului Executiv. Propunerea premierului va fi trimisă azi Parlamentului pentru ca acesta să fie desemnat ministru al Fondurilor Europene. Orban urmează să fie audiat lunea viitoare de comisiile parlamentare și să fie votat marți în plenul Legislativului. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgență. Calendarul pentru înființarea noului minister și instalarea lui Leonard Orban la conducerea instituției a fost convenit în ședința de marți a coaliției, așteptându-se și decizia Birourilor Permanente ale Parlamentului, au declarat surse oficiale citat de Mediafax. Momentul a fost speculat de opoziție care dorește să treacă prin procedura votului întreg cabinetul Boc, deși este vorba doar de înființarea lui nou portofoliu ministerial.
Opoziția vede o restructurare
Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, ieri, după ședința BPC, că înființarea noului minister care să gestioneze fondurile europene echivalează cu o restructurare guvernamentală, el opinând că este necesară aprobarea Parlamentului pentru întregul Guvern. „Din punct de vedere constituțional, e vorba de necesitatea obținerii aprobării Parlamentului, pentru că e o restructurare guvernamentală – se înființează un nou post. În precedenta decizie a Parlamentului privind aprobarea structurii Guvernului, acest post nu exista“, a spus Voicu. El a arătat că, dacă viitorul ministru va fi membru al Guvernului, în orice formă, atuni va fi necesară aprobarea Parlamentului pentru învestirea sa, iar, dacă va fi șef de agenție sau secretar de stat, tot va fi necesară o lege pentru înființarea acestui post, care, însă, va fi discutată în Camere, separat. Voicu a precizat că, în cazul votului pentru învestitură, parlamentarii PNL se vor comporta în conformitate cu decizia care va fi luată în USL. Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, la finele săptămânii trecute, la Suceava, că modificarea structurii Guvernului prin înființarea unui nou minister nu presupune ca toți miniștrii să fie reaudiați în comisii. „Calendarul convenit la nivelul coaliției este aprobarea în ședința de miercuri a Guvernului a proiectului de lege privind înființarea noului minister, audierea lui Leonard Orban în comisiile reunite pentru afaceri europene în prima zi a săptămânii viitoare și votul pentru minister și Leonard Orban marți, 20 septembrie, în plenul Parlamentului“, au declarat surse oficiale pentru Mediafax. Potrivit acestora, membrii coaliției au calculat că pentru înființarea noului minister și instalarea lui Leonard Orban la conducerea instituției ar fi suficiente 236 voturi.
PSD vrea negocieri
Nici cu această soluție pentru administrarea mai bună a fondurilor europene PSD-ul nu este de acord și dorește o negociere, deși opoziția nu are majoritate în nicio cameră a Parlamentului. Ponta a declarat ieri după ședința BPN al partidului, că parlamentarii opoziției vor vota împotriva numirii lui Leonard Orban la conducerea Ministerul Fondurilor Europene ce urmează a fi creat. Ponta a spus că opoziția are trei mari condiții pentru a fi de acord cu înființarea noului minister și numirea unui titular al portofoliului. Una dintre condiții este sancționarea miniștrilor care au gestionat prost absorbția fondurilor europene, respectiv ministrul Dezvoltării, ministrul Internelor și ministrul Muncii, a precizat președintele PSD. „Este clar că numirea unui ministru în plus are rostul doar să-i spele de păcate pe cei patru, complet neperformanți“, a adăugat el.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















