Disperat sa-si traga patalama de revolutionar inainte de a pleca de la Cotroceni, Ion Iliescu a uitat ca decretul sau trebuie contrasemnat. Ieri, secretarul de stat pentru problemele revolutionarilor, Adrian Sanda, a informat ca decretul prin care Ion Iliescu isi atribuia titlul de -Luptator Remarcat prin Fapte Deosebite- nu a fost contrasemnat de catre premierul Adrian Nastase, inainte de publicarea in -Monitorul Oficial-, prin urmare, asa prevede Constitutia, actul ar putea fi nul de drept. Potrivit Legii 341 din 2004, acest titlu se atribuie celor care, -in perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat si au condus grupuri sau multimi de oameni, au construit si au mentinut baricade impotriva fortelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanta vitala pentru rezistenta regimului totalitar si le-au aparat pana la data judecarii dictatorului, in localitatile unde au luptat pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si celor care au avut actiuni dovedite impotriva regimului si insemnelor comunismului intre 14 si 22 decembrie 1989-.
Sanda, care a fost numit la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor in 20 decembrie 2004, de catre premierul Nastase, a adaugat ca va merge la Curtea Constitutionala pentru a se consulta cu judecatorii in legatura cu acest fapt.
Conform alineatului 2 al articolului 99 din Constitutia Romaniei, intitulat Actele presedintelui, -Decretele emise de presedintele Romaniei in exercitarea atributiilor sale prevazute in articolul 91, alineatele (1) si (2), articolul 92, alineatele (2) si (3), articolul 93, alineatul (1) si articolul 94, literele a), b) si d), se contrasemneaza de primul-ministru-. Conferirea de decoratii si titluri de onoare este prevazuta in ultimul dintre articolele citate la alineatul a).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















