În ultimile luni ale anului trecut, pe ecranele televiziunilor şi-au făcut timid apariţia trei spoturi publicitare care ne îndemnau mobilizator şi moralizator să ne informăm pentru a fi capabili să ţinem pasul. Nici nu mă gândesc să mă apuc să critic o iniţiativă atât de bună cum ar fi derularea unei campanii de informare a cetăţenilor despre ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, despre mecanismele sale de funcţionare, despre regulile cărora va trebui să ne supunem, despre drepturile noastre ca cetăţeni ai Uniunii. Ca orice simplu cetăţean al acestei ţări, mi-am pus cel puţin două întrebări de bun simţ: de unde mă informez şi, mai ales, cu ce anume să ţin pasul.
Indiferent de motivele pentru care membrii vechi ai Uniunii au ales să le stăm alături, indiferent că a fost 1 ianuarie 2007 sau că ar fi fost 1 ianuarie 2008, indiferent de cine este sau ar fi putut fi la putere, era (şi este) mai mult decât necesară o campanie amplă de informare despre UE, campanie care să se întindă pe o perioadă de cel puţin un an de zile. Haideţi să aruncăm o privire pe ultimul Eurobarometru de dinainte de integrare, studiu realizat în toamna 2006. Cu doar trei luni înainte de euroreveliona, doar 31% dintre români ştiau numărul de state care compun Uniunea Europeană. Acelaşi studiu ne arată că ponderea persoanelor neinformate sau cu foarte slabă informare asupra Uniunii este de 42%. În mediul rural, 51% dintre români nu cunosc nimic despre instituţiile europene. Şi ei trebuie să -ţină pasul-. Şi, desigur, să se informeze.
Ce le-au oferit autorităţile – care, cel puţin teoretic, au tot interesul ca cetăţenii României să aibă un nivel cel puţin mediu de informare despre Uniune – acestor oameni? Dosariadă, spectacole cu DNA şi politicieni mai mult sau mai puţin contestaţi, mai mult sau mai puţin hărţuiţi politic, ştiri despre -întâlniri de taină- la Potcoava sau la Golden Blitz, congrese şi convenţii organizate în mare grabă, conferinţe de presă cu -almanahe- şi un Stolojan reanimat, însănătoşit brusc, preocupat dintr-o dată de soarta bieţilor români.
Despre ce au văzut şi auzit, românii pot vorbi. Despre UE nu prea le-a vorbit nimeni. Nici măcar preoţii… că nu ştiu ce să le spună. Sau nu vor să le spună… despre libertatea de credinţă şi toleranţa faţă de cei care au alte convingeri religioase. Poate profesorii… Care? Cei mereu umiliţi de salariile mici, de -directorii baroni-, de lipsa de dotări din şcoli şi, mai nou, de elevii -de elită- ce-şi parchează maşinile scumpe în curtea şcolii?…
Am fi putut crede că (măcar) funcţionarii publici, primarii şi prefecţii ştiu ceva mai multe despre UE decât românii de rând. Ar fi fost frumos să fie (măcar) aşa. Manifestările şi discursul autorităţilor locale de la Giurgiu, aroganţa primarului Lucian Iliescu, modul în care preşedintele a ales să rezolve problema (prin telefon, de pe snowmobil, în loc să apeleze la căi legale după modelul practicat în UE) au aruncat din nou o lumină proastă asupra României. Deocamdată, reuşim să ţinem pasul doar cu noi înşine, cu proastele obiceiuri de care nu putem să ne debarasăm, cu deja împământenitul -merge şi aşa-. Dacă tentativa de campanie de informare începută toamna trecută nu va fi continuată de una reală, una care să aducă informaţia până în ultimul cătun al ţării, vom afla dureros de repede că şi nouă ni se poate întâmpla, că nu -merge şi aşa- şi vom rămâne pentru mulţi ani de aici înainte un popor de neintegraţi într-o ţară integrată. Cătălin Epurianu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
