Oda bucuriei
Doamnelor si domnilor,
Partidul Romania Mare saluta jubileul a 10 ani de la intrarea tarii noastre in Consiliul Europei. Aceea a fost o performanta remarcabila a clasei noastre politice in formare care, in numai trei ani trecuti de la evenimentele sangeroase din decembrie 1989, a reusit sa se mobilizeze exemplar si sa dea directia de mers corecta. Iar aceasta directie este lumea civilizata, cu valorile sale de cultura, democratie, toleranta, crestinism. Astazi, dupa doua milenii de zbucium si sacrificii, putem spune ca destinul Poporului Roman a fost tragic – cine stie, poate ca doliul pe care l-am tot purtat se datoreaza faptului ca fluviul nostru tutelar, Dunarea, izvoraste din Muntii Padurea Neagra si se varsa in Marea Neagra! A venit momentul crucial sa ne imblanzim destinul istoric. Locul nostru a fost, intotdeauna, in Europa – as putea chiar sa spun ca Romania se afla in Europa inca inainte de nasterea Europei! E bine de stiut, atunci cand auzim ca undeva, in lumea larga, s-a oficiat un Te Deum, ca acest text sacru ii apartine unui stramos al romanilor, Niceta Remesianul. O data ajuns aici, dati-mi voie sa va invit sa ne rugam, cu totii, pentru sanatatea si viata Papei Ioan Paul al II-lea, fara jertfa caruia n-ar fi avut loc schimbarile fundamentale din lumea contemporana. Un stramos al romanilor este si Dionisie Exiguul, adica -cel mic-, care, in jurul anului 550, pe baza unor observatii astronomice riguroase, stabileste calendarul Erei Crestine. Daca lumea civilizata isi jaloneaza existenta in functie de data nasterii lui Isus Christos, conform careia, de pilda, acum suntem in anul 2003, asta se datoreaza unui roman. Generatie dupa generatie, secol dupa secol, romanii au facut dovada frumusetii si geniului lor. In bratele boierului roman Mavrocordat moare la Missolonghi, in 1824, Lordul Byron – cei doi erau buni prieteni, iar acest Mavrocordat este unul dintre stramosii scriitoarei Martha Bibescu. O alta scriitoare romanca de succes, Elena Vacarescu, are onoarea de a fi primita de Victor Hugo, care, in amurgul vietii, ii spune: -Romania? Da, imi imaginez foarte bine: un steag care are la mijloc Roma si in jur numai raze!-. As vrea sa-l evoc aici si pe Regele Carol I, care era nepot direct al Marii Ducese Stefania de Baden, fiica adoptiva a lui Napoleon Bonaparte. Civilizatia moderna a lumii nu poate fi conceputa fara inventiile sau descoperirile unor romani: stiloul e brevetat, la Paris, de romanul Petrache Poenaru, aviatia cu reactie e inventata de Henri Coanda, insulina e descoperita de Nicolae Paulescu. Dar si o serie de stiinte noi sunt rodul geniului romanesc: sonicitatea e creata de Gogu Constantinescu, prieten si colaborator, in America anului 1913, al marelui Edison, biospeologia e opera lui Emil Racovita, cibernetica e faurita de Stefan Odobleja – si exemplele pot continua. Romania a fost si va ramane mare prin cultura si stiinta. A fost o vreme cand romanii cucereau lumea. Printre ei se numara si o serie de artisti extraordinari, cum au fost sculptorul Constantin Brancusi, compozitorul George Enescu, interpreta de opera Hariclea Darclee, pentru care a compus, special, Giaccomo Puccini, apoi se cuvine sa-i omagiem pe istoricul Nicolae Iorga – cel care vorbea nu mai putin de 18 limbi – pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran si, din generatia mai noua, medicul George Emil Palade – intaiul laureat roman al Premiului Nobel, si Maica Thereza, laureata a Premiului Nobel pentru Pace, aromanca de-a noastra, din Albania, pe numele real Boiangiu. Ei, bine, aceasta femeie sfanta a exclamat o data, in fata surorilor sale de ordin religios: -Acum, hai sa facem ceva frumos pentru Dumnezeu!- Astfel voi spune si eu astazi, aici: ceea ce facem noi, in aceasta Aula scaldata in lumina aurie a zilei de toamna, este ceva frumos pentru Dumnezeu! Asa ceva este pe placul inimii Domnului, care ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui nu pentru a spori vrajba din lume, ci pentru a implini menirea omului pe pamant. Care este aceasta menire? Eu cred ca omul este creat pentru a slavi numele lui Dumnezeu si pentru a micsora suferinta de pe aceasta Planeta. Pentru cei care studiaza Biblia, este evident ca, de la Rastignirea lui Isus Christos incoace, asadar de 2.000 de ani, Dumnezeu nu Se mai adreseaza, direct, speciei umane. Tatal Ceresc le-a vorbit, in Biblie, si lui Moise, si lui Iacov, care, dupa lupta cu ingerul, s-a numit Israel, si lui Samuel, si lui Ilie, si lui David, si lui Isus Christos. Apoi, tacere! Eu inclin sa cred ca Dumnezeu S-a suparat pe noi, oamenii, pentru indrazneala noastra nemaipomenita de a-L rastigni pe Fiul Sau. Atunci s-a rupt legatura cea tainica a oamenilor cu Ziditorul Ceresc. Analistii tot incearca sa vada care este cea mai buna doctrina politica, dar eu le spun, sincer, ca aceasta este la indemana oricui: e vorba de cele 10 porunci biblice. Daca noi, ca oameni si ca popoare, vom respecta cele 10 porunci din Cartea Deuteronom – indeosebi poruncile 6, 8 si 9 – asadar sa nu furi, sa nu ucizi si sa nu marturisesti stramb, adica sa nu minti – atunci viata va fi mai suportabila pe Pamant. Dumnezeu lucreaza prin mijlocirea tarilor si popoarelor. Daca ar fi vrut ca acestea sa se amestece pana la disparitie, Dumnezeu ar fi pastrat Turnul Babel – dar asa ceva nu s-a intamplat. Jean-Jacques Rousseau spunea ca -atunci cand nu mai are Patrie, omul inceteaza sa mai existe-. Iata de ce noi, cei de la Partidul Romania Mare, credem intr-o Europa a Patriilor si Natiunilor. Si asta n-am spus-o noi primii, ci generalul Charles de Gaulle. Si tot el exclama, vizionar: -Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!- Dar acelasi Charles de Gaulle avertiza asupra caracterului artificial al propagandei fara substanta, zicand: -Poti sa sari tot timpul pe scaun si sa strigi <Europa!, Europa!>, dar n-ai rezolvat nimic prin asta- – am incheiat citatul. Noi, romanii, suntem mandri de Istoria noastra, de contributia de pionierat a inaintasilor nostri la progresul umanitatii. Asa cum, in ceea ce le priveste, sunt mandre toate popoarele, de la evrei si americani pana la francezi, germani, italieni, spanioli, englezi, scotieni, irlandezi, rusi, arabi, chinezi, japonezi si toate celelalte semintii. Aceasta este inima patriotismului si nimeni n-are dreptul moral sa-l critice, ori sa-l puna la zid. Specificul National nu poate fi abandonat sau sacrificat. Nimeni nu renunta la limba lui, la traditiile si datinile neamului sau, la identitatea care il face inconfundabil, la Imnul si Drapelul National, la Istoria tarii sale. Un alt francez ilustru, Montesquieu, care a vizitat meleagurile noastre in anul 1729, mai exact zona Banatului, afirma ceva perfect valabil si astazi: -Europa nu este decat o Natiune compusa din mai multe-. Lipsa de realism cu care au fost abordate toate aceste probleme, de-a lungul timpului, reprezinta explicatia pentru care nici unul dintre proiectele unificarii continentale, de la utopiile Evului Mediu – Pierre du Bois, in 1305, Tomasso Campanela, Thomas Hobbes – si pana in secolul XIX, n-a avut sorti de izbanda. Intre timp insa s-a intamplat ceva: s-a intamplat ca de aici, din Europa, au pornit cele doua razboaie mondiale. Si tot in Europa s-a desfasurat cea mai teribila tragedie din Istoria Umanitatii: Holocaustul. Iata numai cateva dintre motivele care au facut imperios necesara pacificarea Europei prin ea insasi. Pentru a nu mai fi posibile alte nenorociri. Pentru ca leaganul civilizatiei moderne, care este Europa, sa nu devina propriul ei mormant. E vorba de un proces complex si de lunga durata, dar finalitatea sa va fi in interesul tuturor. Avertizez si asupra greselii pe care sunt tentati unii sa o faca, si anume sa opuna Europa – Americii. Numai ca cei doi mari poli de Putere nu sunt antagonici, ci se completeaza in perspectiva istorica.
Asa dupa cum s-a vazut, discursul meu nu critica pe nimeni. Avem oaspeti straini – cum sunt doamna Catherine Lalumiere, domnul Walter Schwimmer, Lordul Russel-Johnston – care si-au lasat toate treburile si au venit la Bucuresti pentru a fi alaturi de noi, drept pentru care se cuvine sa le multumim. Ne vede tara si nu e frumos sa ne certam intre noi, tocmai pe o tema care indeamna la armonie, la unire, la concordie. Dar inaltele oficialitati continentale stiu, la fel de bine ca noi, ca Romania are mari si serioase probleme, care o trag in jos si ar putea sa o transforme intr-o povara din ce in ce mai grea pentru noul edificiu. Pe fondul unor erori grave ale actului politic, de aproape 14 ani incoace, care a transformat democratia in anarhie, Romania ocupa locul I in Europa la saracie, coruptie si tot felul de maladii – si ultimul loc la nivelul de trai, la siguranta vietii, la nerespectarea normelor democratice si a drepturilor omului. Realitatea aceasta este si ea nu poate fi escamotata. In aceste zile se implineste un an de cand eu, unul, mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, in semn de protest fata de desfiintarea abuziva a postului independent de Televiziune OTV. Este limpede ca, daca acest post ar fi functionat, el ar fi gazduit dezbaterile necesare pentru a se risipi neclaritatile si confuziile legate de noua Constitutie. In ianuarie 2000, cu prilejul unui dialog pe care l-am purtat, la Sala de Marmura a Senatului Romaniei, cu domnii Romano Prodi si Gunter Verheugen, le-am spus acestora ca romanii stiu ca, in urmatorii ani, vor sosi mari sume de bani de la comunitatea europeana, dar daca acesti bani nu se vor regasi in cresterea nivelului de trai, in sanatate, in invatamant, in infrastructura – atunci deceptia va fi teribila si exista riscul ca populatia acestei tari sa-si piarda increderea in toate proiectele si programele de anvergura continentala. Noi, cei de la PRM, am semnat, din 1993 si pana acum, toate documentele si protocoalele necesare pentru realizarea consensului politic in vederea integrarii euroatlantice a Romaniei. Daca am mai avut, cateodata, unele ezitari, acestea au fost firesti si s-au datorat faptului ca ne place sa gandim cu mintea noastra, ca sa stim ce sa spunem electoratului nostru, astfel incat acesta sa ne urmeze. O vorba de spirit spune ca -cine consimte usor tradeaza la fel de usor-. Astazi, lucrurile au devenit clare si vointa politica a Romaniei de revenire, cu fruntea sus, in marea familie a Europei, din care a fost exclusa prin tradarea de la Yalta, este ireversibila. Tocmai de aceea am considerat ca e mai bine sa asteptam adoptarea noii Constitutii europene, pe care Romania si-o poate insusi fara probleme. In ciuda unei propagande sufocante, noi apreciem ca referendumul din 19 octombrie este inutil si foarte costisitor. Nu vreau sa spun mai mult, dar ce democratie parlamentara mai este aceea fara o opozitie puternica?
Doamnelor si domnilor,
Romania va deveni membra cu drepturi depline a Uniunii Europene atunci cand demagogia va fi inlocuita cu realism, cand lacomia de putere si de avere va fi inlocuita cu nobletea sentimentelor crestine, cand spiritul aventurist va fi inlocuit cu maturitatea deplina a celor care sunt datori sa rezolve problemele oamenilor. Partidul Romania Mare este un partid crestin si pacifist. Noi suntem parteneri de dialog seriosi si loiali. PRM este singurul partid parlamentar din Romania care nu a fost, niciodata, la guvernare pana acum. Faptul ca noi ne luptam cu coruptia reala a fost recunoscut, zilele acestea, de prestigioasele ziare -The New York Times- si -International Herald Tribune-, carora doresc sa le multumesc, pe aceasta cale, ca au inteles esenta fenomenelor din Romania si ca apreciaza sacrificiul nostru idealist. Am intrat in mileniul III. Si Europa, si Romania vor fi mai puternice impreuna. Experienta acumulata de cele 15 state membre, in domeniul economic, legislativ, administrativ, de protectie a minoritatilor, ne va fi de folos si n-are rost sa reinventam roata, de vreme ce atatea minti luminate au cucerit toate aceste valori inaintea noastra. -Aici e pricina cea dreapta si buna- – spunea, cu 400 de ani in urma, intaiul unificator al celor trei tari romanesti, Mihai Viteazul. Deviza PRM este -Romania Mare intr-o Europa Unita!- Este de datoria noastra sa ne gandim astazi la soarta fratilor nostri din Basarabia si Bucovina, teritorii rapite, samavolnic, in 1940, ca urmare a Pactului sovieto-nazist care, din pacate, inca mai produce efecte si nu pricepem de ce nu este denuntat public. Nu putem intelege de ce oare, ceea ce a fost valabil pentru Germania, care s-a unificat pasnic in anul 1990, nu mai e valabil si pentru Romania. Atat Uniunea Europeana, cat si NATO au nevoie, pentru strategiile lor, de o Romanie puternica. Rugam comunitatea internationala, totodata, sa ajute Romania sa-si recapete Tezaurul National, detinut, in mod ilegal, de Rusia, desi, in 1916, Franta si Marea Britanie ne-au dat garantii ferme ca acesta va reveni la noi. Primiti-ne cu valorile noastre, cu folclorul nostru, cu puritatea morala a unui popor evanghelizat de Apostolul Andrei. Am dori sa nu ne confunde nimeni cu valurile de tigani care au inceput sa terorizeze Occidentul, devenind o problema dificila a lumii contemporane. Vorbind in termenii basmelor copilariei noastre, Romania nu e Cenusareasa Europei, ci Frumoasa din Padurea Adormita, care a inceput sa se trezeasca.
-Ce este Europa?- – se intreba Paul Valery. Un raspuns poate fi acesta: Europa este acel loc binecuvantat unde, in acordurile de apoteoza ale -Odei Bucuriei- – creata de doi germani geniali, Beethoven si Schiller – Mantuitorul Isus Christos va veni pe Pamant, a doua oara, pentru a nu-l mai parasi niciodata… Gloria in Excelsis Deo! (Aplauze puternice)
Corneliu Vadim Tudor,
senator de Bucuresti,
presedintele Partidului Romania Mare
(Discursul a fost rostit la Sesiunea Solemna a Parlamentului Romaniei din ziua de 7 octombrie 2003, fiind transmis, in direct, de posturile publice Radio Romania si TVR)
Falsul europenism al PSD
PSD santajeaza cu Europa
Marele abuz al Guvernului PSD, care va cheltui peste 300 miliarde de lei pentru o propaganda PSD, univoca, pentru o revizuire a Constitutiei contestata din start, este nerusinata formula: Votati cu DA Constitutia, votati intrarea in Europa. Nu votati sau absentati, nu sunteti cu Europa si sunteti rai cetateni. Aceasta procedura constituie un santaj politic si contrazice asa-zisul armistitiu sau moratoriu politic. Astfel de slogane vor sa constranga, prin minciuna politica brutala, populatia sa mearga cu un guvern care se ascunde dupa steagul Europei. Cetatenii au dreptul sa raspunda cum vor, prin prezenta sau absenta de la urne. Constitutia Nastase nu e a lor, ci a celor cu averi ilicite, pe care revizuirea Constitutiei le apara.
A folosi in afise steagul si emblema Uniunii Europene ca insemne ale unei Constitutii contradictorii si carpite, cu un sens antinational si oligarhic, o Constitutie care nu reprezinta toate fortele politice ale tarii, este o uriasa minciuna politica. Revizuirea Constitutiei n-a fost ceruta de Europa, iar revizuirea nu corespunde Constitutiei europene, elaborata deja, pe care o vom adopta nu peste mult timp. Santajul cu Europa al PSD este desantat.
Spaima de absenteism
Un absenteism masiv inseamna un referendum neaprobat de populatie si un indirect vot de blam dat revizuirii initiate de PSD. Nelinistea produsa de previzibilul absenteism in randurile PSD si UDMR este foarte mare. UDMR ar pierde avantajul, -concesionat- de PSD, al limbii maghiare in administratie si justitie. PSD si-ar vedea pusa la zid intreaga parada politica de vorbe goale, fara nici o consistenta social-democrata, fara nici un europenism. Alarmat, un parlamentar UDMR a anuntat ca va introduce in parlament o lege pentru un al doilea referendum, anticipand ca primul esueaza. O asemenea initiativa este insa impotriva Constitutiei actuale si a notiunii de referendum. Nici UDMR, nici PSD nu au cum sa inteleaga ca absenteismul este inerent in regimurile democratice si ca a devenit o institutie a vietii democratice, un instrument al alegatorilor deceptionati.
Adevarata pozitie a Europei
Adevarata pozitie a Europei si a SUA, factor decisiv in NATO, este ca in Romania misiunile guvernului privesc lupta cu coruptia, instalarea unei legislatii sigure si a unei justitii drepte. In publicatia americana -The New York Times-, un comentator de autoritate considera ca principala problema a Romaniei o constituie sub guvernarea Nastase coruptia si combaterea ei si nu alte prioritati inventate. Ian Fischer constata ca, in ciuda unor dezacorduri publice, atat ambasadorul SUA, Michael Guest, cat si presedintele PRM, senatorul Corneliu Vadim Tudor, se intalnesc in combaterea plagii coruptiei. Prioritatea societatii romanesti ramane combaterea coruptiei si redresarea economica, pe care PRM le-a cerut din decembrie 2000 Guvernului Nastase, si nu revizuirea Constitutiei. Aceasta e cerinta lumii euroatlantice, in care dorim sa ne integram, aceasta e prioritatea in Romania, adica lupta cu coruptia si cu saracia, si nu o revizuire a Constitutiei care slabeste autoritatea in statul roman si echilibrul democratiei.
Guvernul PSD si clientii lui nu reprezinta spiritul Europei si se tem pe drept cuvant de boicotarea referendumului. Poporul are si dreptul, si datoria sa sanctioneze, cum stie si cum poate, un guvern care-si ingroapa tara in mizerie fizica si morala.
Partidul Romania Mare cere membrilor si simpatizantilor sai sa nu se prezinte la referendum
Comunicat de presa
Intrunit in sedinta extraordinara marti, 7 octombrie a.c., Biroul Permanent al Partidului Romania Mare a hotarat, cu unanimitate de voturi, sa ceara membrilor si simpatizantilor sai sa nu se prezinte la referendumul pentru adoptarea noii Constitutii. Aceasta este singura modalitate de a stopa intrarea in vigoare a unui hibrid legislativ, pe care nu ni l-a cerut Uniunea Europeana, asa cum incearca sa intoxice opinia publica propaganda guvernului. Tocmai pentru ca este un adept adevarat al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, PRM declara ca trebuie sa asteptam adoptarea Constitutiei Continentale, iar nu sa facem miscari inutile, derutante si extrem de costisitoare. Constitutia Nastase a fost ceruta, totusi, de cineva – de anumiti factori de presiune din strainatate, care au urmarit, in principal, doua scopuri: 1) oficializarea limbii maghiare pe teritoriul Romaniei; 2) vinderea pamantului catre straini. In aceste conditii, PRM avertizeaza asupra pericolului mortal pe care il reprezinta noua Constitutie pentru statul national unitar roman, pentru insusi viitorul Romaniei ca tara.
Guvernul PSD-UDMR se pregateste de referendum ca de razboi. Practic, asistam la militarizarea acestui referendum, prin care se fac presiuni inimaginabile asupra cetatenilor, actuala putere amenintandu-i cu pierderea locurilor de munca si asmutind impotriva lor Serviciile Secrete, Politia, Jandarmeria, inclusiv Armata, ceea ce induce o psihoza colectiva fara precedent in lumea civilizata. In disperarea sa, guvernul recurge la o propaganda desantata, inclusiv la popularizarea noii Constitutii de catre asa-zise vedete artistice si sportive, pe care le-a platit cu sume variind intre 30.000 si 50.000 de dolari fiecare, din -bani negri-, evident.
In aceste conditii, singura varianta logica si eficienta este boicotarea referendumului din 19 octombrie si crearea acelui procentaj de absenteism necesar pentru invalidarea votului. Romanii au datoria morala sa nu se mai lase indusi in eroare de acest regim putred de corupt, care minte, fura si falsifica totul in tara asta. Atragem, totodata, atentia – cu toata deferenta necesara – corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, precum si reprezentantilor organismelor internationale cu privire la maniera incalificabila, de-a dreptul terorista, in care Guvernul PSD-UDMR utilizeaza si confisca, in mod delirant, simbolurile Uniunii Europene, prin care practica un santaj scandalos. Ne putem lesne inchipui ca acest referendum reprezinta uvertura fraudarii alegerilor parlamentare si prezidentiale din anul 2004. Biroul de presa al Partidului Romania Mare,
7 octombrie 2003
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















