Home Politic Johannis tulbură apele coaliției GRIVCO

Johannis tulbură apele coaliției GRIVCO

DISTRIBUIŢI

În plină campanie electorală pentru fotoliul de la Cotroceni, portdrapelul coaliției ad-hoc de la GRIVCO, primarul Sibiului, Klaus Johannis, joacă tare cu cei doi susținători ai săi, prezidențiabilii Crin Antonescu și Mircea Geoană. Astfel, ca într-un joc la ruletă, Johannis face lobby când lui Antonescu, când lui Geoană, fiind extrem de confuz în declarații. Primarul Sibiului a declarat ieri că Mircea Geoană are „șanse bune“ să câștige alegerile prezidențiale, în timp ce decizia finală va aparține electoratului. Pe de altă parte, cu două zile în urmă, acesta afirmase că Antonescu  este „bine poziționat“ în campanie. „Avem în România alegeri democratice și toți candidații au șanse să câștige. Unii au șanse mai mari, iar alții au șanse mai mici. Alegătorii sunt cei care vor decide cine va câștiga“, a precizat edilul Sibiului.  

Diplomație tipic germană?

Probabil ca să-și mulțumească susținătorii, Johannis aplică o rețetă de diplomație germană ambalată în staniol dâmbovițean, oscilând între Antonescu și Geoană. Întrebat de jurnaliști cu privire la diferența de șanse dintre cei doi lideri de la GRIVCO, Johannis nu a vrut să se pronunțe, precizând doar că lucrul acesta  îl vor stabili alegătorii în 22 noiembrie.
În privința celui căruia îi va acorda votul pe 22, edilul Sibiului a evitat să dea un răspuns jurnaliștilor, deși precizase că se  decisese „din capul locului“ care este candidatul căruia îi va acorda votul la scrutinul prezidențial.

Ofensiva lui Oprescu…

La rândul său, candidatul independent la prezidențiale Sorin Oprescu l-a atacat dur, ieri, pe Mircea Geoană, spunând că el s-a „agățat“ de „pulpana“, imaginea și inteligența lui Ion Iliescu, Năstase, Tănăsescu și Mitrea, fiind de fapt un „produs artificial“, manipulat de Vanghelie, Gușă și Hrebenciuc. „Geoană nu a fost, nu este și nu va fi niciodată un lider autentic. Și-a ascuns mereu adevărata față, și-a ascuns jocurile, și-a ascuns adevăratele interese, s-a ascuns mereu în spatele cuiva. De unul singur nu a avut niciodată curajul să facă nimic“, a menționat Oprescu. În opinia sa, Geoană nu a avut niciodată curaj să facă nimic, motiv pentru care PSD, sub conducerea sa, a fost când la remorca PNL, când la remorca PD-L, în principal a lui Traian Băsescu. „Cine-l iubește pe Gușă, pe Vanghelie și pe Hrebenciuc, să le voteze produsul. Am convingerea că românii sunt inteligenți și acest lucru nu se va întâmpla. Românii sunt inteligenți și își vor da seama că Geoană nu poate reprezenta bărbatul de stat de care e nevoie în fruntea țării“, a opinat Independentu’. El a adăugat că Geoană continuă să fie „liderul de carton“ care a ocupat toți stâlpii României, în turneul său electoral.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.