Premierul Calin Popescu Tariceanu a incercat ieri sa atenueze scandalul iscat in jurul declaratiei sale de avere, acuzand -lacunele legislative-. El a spus ca in momentul in care va intra in posesia fiselor fiscale aferente anului 2005, declaratiile sale de avere si venituri vor fi complete.
Actiunea simbolica pastrata de primul-ministru la fostul Radio Contact a fost vanduta societatii care detine la aceasta data pachetul majoritar de actiuni, in a doua parte a anului 2005. -Atat am cerut si atat mi s-a oferit. Daca as putea vinde toate actiunile pe care le am la acest pret, ar fi foarte bine, dar nu se poate. Aceasta este legea pietei-, a declarat premierul, incercand sa justifice astfel suma exorbitanta obtinuta, de 146.000 de ori mai mare decat valoarea declarata a actiunii.
In ceea ce priveste actiunile detinute la Banca Transilvania, Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca acestea se regasesc in declaratia sa de avere sub numele cu care sunt tranzactionate la Bursa – TLV. -Apar in declaratia de avere, sunt acolo. Nu le-am ascuns-, a completat primul-ministru.
Dupa aceste lamuriri, premierul a anuntat ca in cadrul sedintei de guvern de ieri a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului semnat de Romania si Statele Unite privind activitatile fortelor americane stationate pe teritoriul nostru, document ce va fi ulterior inaintat parlamentului si facut public. -Este un act semnificativ in ceea ce inseamna intarirea parteneriatului strategic dintre Romania si SUA-, a precizat primul-ministru. Acordul cu Statele Unite a fost semnat anul trecut, pe 6 decembrie, de ministrul afacerilor externe, Mihai Razvan Ungureanu, si omologul sau american, Condoleezza Rice. Tara noastra va pune la dispozitia armatei americane trei poligoane de instructie si o baza aeriana, dar isi va pastra dreptul de proprietate asupra acestora. Facilitatile puse temporar la dispozitia fortelor SUA sunt: Poligonul de instructie Smardan, poligonul de instructie si rampa de imbarcare-debarcare Babadag, Baza aeriana -Mihail Kogalniceanu- si Poligonul de instructie Cincu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















