Home Politic Lăzăroiu: durata mandatului președintelui poate fi subiect de negociere cu opoziția

Lăzăroiu: durata mandatului președintelui poate fi subiect de negociere cu opoziția

DISTRIBUIŢI

După ce miercuri președintele Traian Băsescu a prezentat un proiect ambițios de reformare și reactualizare a Constituției țării, ca urmare a referendumului din 2009, dar și a nevoilor de adaptare ale României la standardele NATO și UE, fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, a declarat ieri că președintele ar putea impune acest proiect printr-o negociere corectă cu reprezentanții opoziției. Pentru acest lucru, liderul de la Cotroceni ar putea renunța la doi ani din actualul său mandat. Lăzăroiu este de părere că proiectul de revizuire a Constituției nu este foarte spectaculos, deoarece sunt elementele care decurg din referendumul din 2009 și chestiuni care vin din experiența din ultimii cinci-șase ani, în care instituțiile au funcționat de multe ori cu sincope, din cauza unor prevederi ambigue din Constituție și care acum sunt practic clarificate. „Opoziția a reacționat orbește, cum face de multe ori, având în minte că noua Constituție i s-ar aplica și președintelui în funcție, ceea ce nu-i adevărat. Opoziția, dacă s-ar gândi mai bine, ar putea să dea următorul președinte, ar fi în interesul ei să-i asigure imunitatea persoanei respective, indiferent cine va fi ea. Imunitatea nu e doar o chestiune legată de interes personal, de interes legat de persoana care va ocupa funcția, ci și o chestiune de stabilitate a statului. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă toți cetățenii ar face plângeri penale, pe motive închipuite, președintelui României, cel care va fi, și el va sta doar prin procese, apărându-se de acuzațiile care i se aduc. E un mod de a atrage instituția Președintelui în noroi și în derizoriu, până la urmă“, a mai declarat Sebastian Lăzăroiu.

Reformă vs. doi ani de mandat

Întrebat dacă poate fi introdus parlamentul unicameral, ținând cont că nici partenerii de coaliție ai PDL nu acceptă așa ceva, Lăzăroiu a răspuns: „Nici în PDL nu sunt toți fericiți cu prevederile astea“. Fostul consilier prezidențial a amintit că Traian Băsescu „a introdus și elemente de negociere (cu opoziția – n.r.), inclusiv scurtarea propriului mandat“. „Până la urmă se poate ajunge la un «deal» de genul: voi acceptați ce a vrut poporul la referendum și eu vă dau satisfacție, că tot mă contestați în fiecare zi, și renunț la doi ani de mandat. A sugerat asta președintele, că durata mandatului poate fi subiect de negociere cu partidele din opoziție. Aș vedea posibil ca președintele să ajungă la o astfel de negociere“, a adăugat Lăzăroiu. Acesta a mai spus că modificarea Constituției nu este posibilă în acest an și nici anul viitor, decât dacă intervin „elemente spectaculoase de negociere între putere și opoziție“. Reamintim că președintele Băsescu a propus ieri o reformă amplă a legii supreme ce vizează domenii precum cel politic, administrativ, economic, dar mai ales juridic.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.