Home Politic Legea ANI se naște greu în Parlament

Legea ANI se naște greu în Parlament

DISTRIBUIŢI

Războiul de guerilă dintre putere și opoziție care se desfășoară de cåteva săptămåni bune în Parlamentul, și-a arătăt ieri consecințele nefaste cånd proiectul de modificare al legii ANI (n.r. Agenția Națională de Integritate) a ajuns în plen. Astfel, după ce inițial căzuse cu 151 de voturi „pentru“, două „împotrivă“ și 49 de abțineri, în condițiile în care pentru a fi votată o lege organică ar fi fost nevoie de 167 voturi, parlamentarii au aprobat totuși legea, după îndelungi tergiversări, cu 183 de voturi „pentru“ și 27 „împotrivă“. Surse din Camera Deputaților ne-au declarat că acest semieșec parlamentar se datorează în parte și deputaților PDL, întrucât aproximativ 70 de aleși PDL au absentat la votul final al legii. Legea a ajuns în plen după ce deputații au așteptat cåteva ore raportul Comisiei juridice la proiectul de lege ca urmare a tergiversărilor devenite clasice ale alianței PSD-PC, susținute tacit de PNL astfel încåt dezbaterea din plen, programată inițial pentru ora 12.00,  a început după ora 16.00.  Legea urmează să fie votată și în Senat.
Legea ANI (n.r. – Agenția Națională de Integritate) alături de legea pensiilor sunt, în momentul de față, un test din multe altele care vor veni, de credibilitate în fața organismelor internaționale, în contextul în care spectrul crizei economico-financiare este tot mai apăsător în România. Pe de altă parte, alianța subterană PSD-PC-PNL de la Parlament a văzut în aceste legi un atribut al puterii democrat-liberale și în acest sens a continuat războiul de gherilă al tergiversării dezbaterilor din Parlament trecând peste necesitatea interesului public de dragul opoziției, care a devenit o formă fără fond în clivajul uzurii ideologice a acestora. În acest sens, președintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri, în plenul Camerei Deputaților, că social-democrații se vor abține de la votul privind noua lege a ANI, deși vor fi prezenți în sala de ședință pentru a asigura cvorumul. Potrivit acestuia, PSD nu a împiedicat cu nimic dezbaterea și apariția modificărilor la legea ANI. Pe de altă parte, acesta a mai susținut faptul că indiferent de „comandamentele politice“ care vin de la Cotroceni sau din alte părți, nu se poate trece totuși peste anumite reguli procedurale și constituționale. În fapt, miza social-democraților este reprezentată de păstrarea privilegiilor și nu vizează realizarea unui proiect comun de reformare. La rândul său, deputatul PNL Ciprian Dobre a precizat ieri că formațiunea sa va vota legea ANI cu speranța că vor fi adoptate o serie de amendamente care să prevadă confiscarea  averilor și nu doar analiza și constatarea acestora. „Sper că măcar în Senat vor exista amendamente pentru a îndeplini exact cerința pe care noi ne-am asumat-o în mecanismul de cooperare la capitolul Justiție, și anume ca ANI să emită decizii obligatorii“, a spus Dobre.

Șantaj și boicot

Dacă la legea ANI s-a găsit ceva înțelegere din partea opoziției pentru votarea acesteia, în chestiunea legii unice a pensiilor, social-democrații și-au dat din nou în petic, găsind nod în papură la amendamentul cu privire la pensiile militarilor, refuzând să-l voteze din rațiuni practice, de factură electorală. Astfel, PSD-ul a inițiat o moțiune simplă de cenzură – „Guvernanți, opriți umilirea pensionarilor și militarilor români!“ -, solicitând demisia ministrului apărării, Gabriel Oprea, pentru „ambiguitatea și inconsecvența“ acestuia. Practic, moțiunea a blocat dezbaterea acestei legi, deși nu are sorți de izbândă întrucât întârzie votul pe articole al unei legi aflate în vizorul FMI. Moțiunea a fost semnată de 36 de senatori social-democrați și de doi liberali.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.