Liberalii suceveni au cerut stramutarea actiunii formulate la Tribunalul Suceava – Sectia contencios administrativ de anulare a hotararii privind constituirea consiliului judetean, solicitarea lor urmand sa fie judecata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe 5 august. Cererea PNL Suceava a fost avansata tribunalului, vineri, cand a avut loc un nou termen in procesul intentat consiliului judetean. -Am cerut stramutarea deoarece, tinand cont de interesele locale, exista riscul ca solutia sa nu fie cea corecta-, a motivat purtatorul de cuvant al PNL Suceava, Orest Onofrei. Onofrei a precizat ca, la termenul de vineri, reprezentantul consiliului judetean a solicitat ridicarea suspendarii functionarii deliberativului judetean pana la solutionarea cauzei, sub rezerva ca, in eventualitatea unei solutii favorabile PNL, toate hotararile luate vor fi lovite de nulitate. -Reprezentantul nostru in instanta, presedintele Valica Gorea, a fost de acord cu solicitarea respectiva. Consideram ca deliberativul judetean trebuie sa se intruneasca urgent in sedinta tinand cont de problemele foarte mari cu care se confrunta judetul. Trebuie sa infiintam comisiile de specialitate si sa gasim solutii pentru rezolvarea problemelor financiare grave cu care se confrunta majoritatea primariilor-, a subliniat purtatorul de cuvant al PNL Suceava, care a adaugat: -Cred ca acum nu mai putem fi acuzati ca deliberativul judetean nu functioneaza din cauza noastra. Am dat dovada de opozitie constructiva-. PNL Suceava a solicitat instantei anularea hotararii de constituire a deliberativului judetean apreciind ca validarea consilierilor a fost facuta cu incalcarea Legii finantarii partidelor politice, adica fara sa fie depuse la Curtea de Conturi rapoartele financiare ale campaniei electorale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















