Monstruoasa mașinărie a trimiterii în Parlament a unor neaveniți lovește din nou. De data asta în tabără liberalilor, unde unele personaje par desprinse mai degrabă din epoca comunistă. Din această categorie face parte și deputatul PNL de Arad Mihăiță Calimente. El susține de două zile că referendumul ar trebui eliminat din Constituție deoarece "este un instrument politic", care poate fi folosit "pentru a păcăli populația". Mai mult, acesta susține că modificările la Constituție ar putea fi aduse direct de Parlament, fără consultarea populației. Referendumul ar trebui eliminat pentru că este un instrument politic care poate fi folosit de oameni cu rea credință pentru a păcăli populația. În aparența unui lucru benefic, poate să fie folosit pentru apărarea propriilor interese", a spus deputatul. El a continuat cum că România este "o democrație reprezentativă și nu una directă", iar unele țări "nici măcar nu au pomenită în Constituție noțiunea de referendum, cum e în Marea Britanie". Numai că Marea Britanie nici măcar nu are o Constituție în sensul larg al cuvântului, ci în fapt legea supremă este un set de legi și principii după care este guvernată Marea Britanie. În privința referendumurilor, în ultimii 40 de ani, au avut loc nu mai puțin de 11 astfel de evenimente. Dar, pledoaria lui Calimente nu s-a oprit aici. Pentru a demoniza referendumul, el a dat exemplul susținerii populare a lui Hitler. "De asemenea, în Germania, din cauza referendumului s-a ajuns la regimul lui Hitler. În consecință, după al doilea război mondial, nu-l mai folosește ca instrument politic", a mai spus parlamentarul. Calimente a afirmat că, în lipsa referendumului, "Constituția poate fi modificată doar prin votul Parlamentului". Cu alte cuvinte, populația nu ar putea avea niciun cuvânt de spus în ceea ce privește noua formă modificată a legii supreme.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















