Home Politic Liderii USL vorbesc tot mai deschis despre ruperea alianței

Liderii USL vorbesc tot mai deschis despre ruperea alianței

DISTRIBUIŢI

Dacă până acum lupta în USL se dădea la nivelul eșaloanelor secunde, nivelul conflictului se mută la vârf, acolo unde liderii acestei alianțe politice vorbesc deschis despre ruperea USL și termenii despărțirii. Situația survine pe fondul tot mai numeroaselor dispute pe teme ca reorganizarea administrativ-teritorială sau acuzațiilor de colaboraționism cu președintele Băsescu. Miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, premierul Victor Ponta a reluat ideea conform căreia PSD și PNL se vor despărți în 2016, conform propriei ideologii politice. Câștigarea alegerilor prezidențiale de către USL și o guvernare cât mai cooperantă până la următoarele parlamentare, din 2016, sunt condițiile unei despărțiri civilizate dintre Partidul Social Democrat (PSD) și PNL a declarat miercuri, premierul Victor Ponta. De asemenea, el nu a negat interesul său pentru funcția de președinte al țării, chiar dacă a afirmat că USL îl va sprijini pe Crin Antonescu în 2014 la această funcție. Cel mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP Research relevă faptul că liderul PSD Victor Ponta ar câștiga alegerile prezidențiale indiferent de contracandidatul pe care l-ar avea în cursa pentru Cotroceni, inclusiv Crin Antonescu. Într-o confruntare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Victor Ponta ar învinge toți candidații ale căror nume au fost vehiculate în mass-media, inclusiv pe candidatul oficial al USL, liberalul Crin Antonescu, cu 60% la 40%. Același sondaj precizează că „o pondere însemnată din electoratul actual al PNL (46,7%) ar vota cu Victor Ponta pentru funcția de președinte în dauna lui Crin Antonescu”.

Iohannis: „USL-ul nu este făcut pentru veșnicie"

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat ieri că partidul său are ca țintă preluarea, în 2016, și a funcției de premier. "Eu sper și cred că PNL se va întări în continuare și dacă va merge singur în alegerile din 2016, va avea un rezultat foarte bun. Eu personal îmi doresc un rezultat atât de bun, încât să guverneze țara", a declarat Iohannis. El a mai spus că pentru a reuși acest lucru, PNL trebuie să fie votat în proporție de 35%. Așadar, să devină cel mai puternic partid al României, înaintea aliaților de la PSD. Potrivit acestuia, USL-ul "nu este făcut pentru veșnicie". „Nici nu a declarat cineva din USL, că USL-ul este făcut pentru veșnicie. Nici nu se fac astfel de coaliții pentru termene foarte lungi, fiindcă nu sunt realiste și nici fezabile. USL-ul a fost făcut pentru a rezista și a guverna România până în 2016, după care, probabil, partidele care sunt în USL, vor hotărî, fiecare partid, dacă merg singure în alegeri sau dacă se continuă USL-ul în această formă sau în altă formă. Aceste chestiuni nu sunt nici măcar discutate între persoane, dar între partide nici atât", a mai declarat Iohannis.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.