Acasă Politic Locul lui Vadim Tudor a fost ocupat

Locul lui Vadim Tudor a fost ocupat

DISTRIBUIȚI

Primul congres al Partidului România Unită, întrunit în ziua de 24 Ianuarie 2016, reafirmă cu tărie că România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Într-un comunicat de presă, partidul anunță că „PRU s-a înființat pentru aplicarea cu sfințenie a acestor principii fundamentale ale statului român, iar obligațiile pe care ni le asumăm în fața națiunii române sunt următoarele:

1. Ne opunem pe toate căile acceptării de către România a cotelor de imigranți musulmani impuse de către Uniunea Europeană

2. Ne alăturăm demersului Coaliției pentru Familie, susținut oficial de Biserica Ortodoxă Română, de a modifica prevederea constituțională pentru a specifica în mod expres că familia este constituită din bărbat și femeie și a pune capăt astfel încercării, sprijinite de forțe din afara României, de a legaliza căsătoriile între homosexuali sau chiar adopția de copii de către aceștia.

3. Respingem orice încercare a formațiunilor politice separatiste maghiare de a impune în România o altă limbă oficială decât limba română sau de a crea enclave etnice în interiorul granițelor statului român.

4. Ne apărăm moneda națională și respingem adoptarea monedei euro, după cum suntem împotriva tuturor tratatelor internaționale păguboase pentru economia României, precum parteneriatul transatlantic TTIP care ar distruge independența și suveranitatea economică a României. În același sens, ne apărăm dreptul la o politică externe proprie și la relații comerciale avantajoase pentru România

5. Luptăm ca în România predominante să fie produsele românești. Ne opunem inundării pieței românești cu produse agricole mai ieftine din import, dar de slabă calitate, conducând la falimentul producătorilor autohtoni

8. Credem într-o economie protecționistă și ne opunem neo-colonialismului care se manifestă prin protejarea multinaționalelor în defavoarea întreprinderilor românești mici și mijlocii, inclusiv subvenționarea marilor lanțuri de supermarketuri din Europa pentru a cuceri piața românească. Ne opunem privatizării ultimelor resurse și companii de interes național ale României și cerem verificarea tuturor contractelor de privatizare din ultimii 26 de ani și anularea acelora care nu au fost respectate prin întoarcerea imediată a obiectivelor respective în proprietatea statului român.

9. Propunem mărirea substanțială a redevențelor și a taxelor de exploatare pentru resursele naturale românești. Cedarea pe nimic a resurselor naturale și exploatarea sălbatică a pădurilor din România trebuie să înceteze și suntem gata să naționalizăm resursele țării dacă marile companii nu renunță să acapareze bogățiile României în continuare pe taxe de nimic.

Congresul I al Partidului România Unită atrage atenția Uniunii Europene și Comisiei Europene să înceteze cu directivele anti-românești și cu anularea suveranității și independenței României. Avertizăm pe această cale că orice forțare a notei în sensul obligării statului român să accepte cote de imigranți musulmani, într-un dispreț total față de dorințele cetățenilor, trebuie și va fi penalizată atât în cazul clasei politice lașe care acceptă șantajul UE, cât și în cazul birocraților de la Bruxelles și al cancelarului Angela Merkel care fac împreună experiențe nefericite pe seama cetățenilor Europei.

Congresul I al Partidului România Unită își asumă apărarea tradițiilor și valorilor românești și crede că trebuie folosită forța legii împotriva tuturor celor care ne denigrează și vor distrugerea unității României.

Prin prezenta Rezoluție, Partidul România Unită își asumă idealul de reconstrucție națională conform cu principiul enunțat de Nicolae Iorga, părintele național-democrației românești, acum mai bine de 100 de ani: ‘România românilor. A tuturor românilor. și numai a românilor!’

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.