Acasă Politic Lordul Russel Johnston spera sa nu fie nevoie de medierea Consiliului Europei...

Lordul Russel Johnston spera sa nu fie nevoie de medierea Consiliului Europei intre Romania si Ungaria

DISTRIBUIȚI

Lordul Russel Johnston isi pastreaza rezervele cu privire la Legea statutului maghiarilor din afara granitelor. Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei isi marturiseste, intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului nostru, convingerea ca aceasta lege nu va aduce nimic bun, dar si speranta ca Ungaria va consulta, macar in al 12-lea ceas, Romania pe tema prevederilor Statutului. Criticile formulate de lordul Russel Johnston la adresa Statutului maghiarilor sunt cu atat mai grave, cu cat institutia europeana pe care acesta o conduce (Consiliul Europei) a luptat inca din 1990 pentru ocrotirea minoritatilor nationale, mai ales pentru comunitatile maghiare care traiesc in tarile vecine.

-Care este parerea dumneavoastra, in calitate de presedinte al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, despre Legea privind statutul ungurilor de peste granite, adoptata de catre Parlamentul de la Budapesta?

-Nu pot sa dau o pozitie oficiala, dar pot exprima punctul meu de vedere. Nu cred ca o lege care da ungurilor care traiesc in tarile vecine Ungariei-Romania, Slovacia, iugoslavia- carti de identitate si anumite drepturi privind protectia sociala, invatamantul, transportul, va ajuta prea mult. Dimpotriva, eu cred aceasta lege va crea dificultati ungurilor care traiesc in statele vecine, si aceasta lege nu ajuta nici relatiile bilaterale.

-Credeti ca guvernul maghiar ar fi trebuit sa se consulte cu Consiliul Europei, in calitate de for abilitat sa se ocupe cu protectia minoritatilor?

-Nu stiu daca guvernul ungar ar fi trebuit sau nu sa se consulte cu Consiliul Europei, dar ceea ce guvernul ungar ar fi trebuit sa faca ar fi fost sa poarte discutii bilaterale cu Romania, Slovacia, Ucraina. Ar trebui sa faca acest lucru macar acum pentru ca situatia poate fi rezolvata numai prin contacte interguvernamentale. Aceasta cred eu ca este calea; nu ar fi foarte constructiv ca Consiliul Europei sa medieze intre parti, ci mai degraba cred ca ar trebui sa se poarte negocieri directe.

-In ultima vreme, din ce in ce mai multe institutii europene se preocupa de chestiuni care, timp de 50 de ani, au fost de competenta Consiliului Europei. De exemplu, Uniunea Europeana a adoptat propria sa carta privind drepturile omului, iar OSCE e din ce in ce mai preocupata de drepturile minoritatilor nationale. In ce fel se justifica activitatea viitoare a Consiliului Europei, in aceste conditii de dublare de activitate?

-Este perfect adevarat ca exista o suprapunere mai ales intre Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa si Consiliul Europei. Consiliul Europei are insa un secretariat foarte bine pus la punct, cu oameni foarte bine pregatiti si are traditia actiunii in directia protectiei minoritatilor, dar trebuie in acelasi timp sa priveasca spre organizatiile care ii sunt apropiate; OSCE este mai cu seama abilitata sa se ocupe de chestiuni de securitate si trebuie sa se concentreze asupra acestui scop. Coo peram bine in special in ceea ce priveste supravegherea proceselor electorale. Actiunile individuale conteaza si ele foarte mult, iar eu am intalniri regulate cu Adrian Severin, presedintele Adunarii Parlamentare a OSCE, care este un bun prieten al meu.

-Majoritatea institutiilor europene despre care vorbeam se afla intr-un proces de restructurare. UEO a fost absorbita in Uniunea Europeana, UE la randul ei incearca sa-si reformeze institutiile. Nu credeti ca ar fi necesar sa se puna aceasta problema si in cazul Consiliului Europei?

-Nu sunt foarte sigur ca Consiliul Europei trebuie regandit. Evident, trebuie restructurat in cateva puncte dar, in timp ce UE se extinde- nu e foarte previzibil deocamdata- cu unele state care se afla in proces de negociere, desi va lua ceva timp pana cand acestea vor deveni membre, exista unele state ca de exemplu Federatia Rusa sau Ucraina care nu cred ca vor fi vreodata membre ale UE. Este nevoie asadar de o organizatie care sa lege tarile din interiorul si din exteriorul Uniunii Europene, si organizatia potrivita, cred eu, este Consiliul Europei.

-Exista state din afara Europei care au cerut statut de observator pe langa Consiliul Europei- SUA, Canada, Israelul. Stiu ca in acest moment de exemplu exista o disputa intre europeni si americani in ceea ce priveste abolirea pedepsei cu moartea. Cum va face Consiliul Europei pentru a -exporta- aquis-ul sau, valorile pe care le-a promovat in toti anii sai de existenta?

-Intr-adevar, Israelul este observator atat pe langa Adunarea Parlamentara cat si pe langa Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, SUA si Japonia au la randul lor statut de observator pe langa CM si alte doua state au cerut, si ele, recent, acest statut: Mexic si Canada. Dupa cum stiti, Consiliul Europie este in mod natural interesat ca valorile pe care le promoveaza sa fie acceptate nu numai de membrii sai ci si de catre statele observatoare. Canada si mexic nu au pedeapsa capitala, dar SUA o are si dupa cum stiti am avut dezbateri pe aceasta tema pentru a face presiuni atat in Japonia cat si in SUA in vederea instituirii unui moratoriu in ceea ce priveste pedeapsa cu moartea, pana cand aceasta ar putea fi, eventual, abolita. Nu este insa singura problema. Suntem evident interesati in promovarea valorilor pe care le dezvoltam in ceea ce priveste responsabilitatea democratica, drepturile minoritatilor, limbile minoritatilor. Daca aceste tari au dorit sa fie observatori, au dorit sa se asocieze intr-un fel cu noi, ne putem intreba de ce? Speram ca daca au dorit sa se asocieze cu noi, doresc sa se asocieze si cu ceea ce noi incercam sa facem si sa adopte acelasi sistem de valori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.