DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al Sănătății, chirurgul Nelu Tătaru, nu mai poate profesa. Acesta a primit interdicție din partea procurorilor, după ce  s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită. „Nu am emoţii, am adevărul de partea mea, merg cu inima deschisă”, a declarat Tătaru, fost preşedinte PNL Vaslui, înaintea intrării în sediul instituţiei. Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Ștefan Busnatu, prorectorul UMF Carol Davila, universitate care formează viitorii medici, ne-a explicat că vinovate sunt justiția și presa „care își unesc forțele pentru a destabiliza corpul medical” scriind că sumele primite de medici sunt mită și nu recunoștință: „un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecați, ajunge să fie tratat drept o infracțiune și mediatizat de toată media.” La solicitarea Curentul, Rectorul Viorel Jinga s-a delimitat oficial: Prorectorul Busnatu nu a făcut o comunicare în numele Universității de Medicină sau pe canalele de comunicare ale acesteia