Ministerul roman de Externe isi exprima -preocuparea si ingrijorarea- fata de inchiderea Scolii nr. 20 cu predare in limba romana din Tiraspol, inclusiv prin folosirea fortelor de ordine si evacuarea mobilierului si a materialului didactic de catre autoritatile separatiste transnistrene.
-Acest act reprezinta o incalcare brutala a drepturilor si libertatilor omului in regiunea transnistreana, o actiune ilegala si inumana, o desconsiderare a deciziilor organismelor internationale. Aceasta cu atat mai mult cu cat inchiderea scolii are loc la o zi dupa vizita la Tiraspol a inaltului comisar OSCE pentru Minoritati Nationale, Rolf Ekeus, care primise asigurari de la autoritatile locale ca scolile romanesti cu grafie latina vor fi inregistrate in termen de o saptamana-, se arata intr-un comunicat al MAE roman.
Se asteapta masuri pe plan international
Diplomatia romana sustine neconditionat pozitia inaltului comisar al OSCE, care a cerut autoritatilor transnistrene sa respecte dorinta parintilor care doresc pentru copiii lor scoli cu predare in limba romana cu grafie latina.
MAE roman isi exprima convingerea ca organizatiile si organismele internationale vor intreprinde masurile necesare pentru respectarea si aplicarea termenilor acordului din 2003 incheiat cu autoritatile de la Tiraspol privind functionarea scolilor in limba romana cu grafie latina. Oficiile diplomatice ale Romaniei au primit instructiuni sa semnaleze situatia creata in regiunea transnistreana la Uniunea Europeana, Consiliul Europei si OSCE.
De asemenea, MAE roman considera ca situatia creata ca urmare a masurilor arbitrare a autoritatilor transnistrene impune negocierea cat mai grabnica de catre OSCE a unui acord cat mai explicit asupra statutului scolilor romanesti cu grafie latina din regiunea Transnistria.
Scolile, acuzate ca sunt -avanposturi- ale Chisinaului
Autoritatile transnistrene au sechestrat, joi, bunurile materiale si arhivele unei scoli cu predare in limba romana din Tiraspol. Potrivit unor oficiali moldoveni, usile si ferestrele institutiei au fost sparte, iar scoala este inconjurata de fortele de ordine.
Sovietul Suprem de la Tiraspol a decis, in urma cu cateva luni, ca, incepand de la 1 iulie, sa intrerupa activitatea scolilor cu predare in limba romana din Transnistria, motivand ca acestea functioneaza ca institutii de invatamant private, cu predare in limba straina. In regiunea transnistreana functioneaza sapte astfel de scoli – la Tiraspol, Tighina, Rabnita, Grigoriopol, Dubasari, Roghi si Corjova.
Directorul Departamentului de Externe din Tiraspol, Valeri Litkai, a declarat ca respectivele scoli constituie un -avanpost- al Chisinaului. -Aceste scoli sunt niste <cai troieni> pe care Moldova doreste sa ii mentina ca pe niste focare de tensiune-, a apreciat Litkai, citat de Olvia-press.
Autoritatile de la Chisinau au precizat ca transnistrenii au reziliat contractele scolilor romanesti cu agentii de livrare a apei si a energiei electrice.
OSCE dezaproba atitudinea Tiraspolului
Inaltul comisar OSCE pentru Minoritati Nationale, Rolf Ekeus, a calificat drept -epurare lingvistica- inchiderea Scolii numarul 20 din Tiraspol. -Sunt profund dezamagit si indignat de actiunile autoritatilor de la Tiraspol. Este o noua confirmare a faptului ca autoritatile transnistrene sfideaza drepturile omului si standardele de educatie. Aceasta indiferenta dauneaza miilor de copii care sunt folositi ca niste pioni intr-un joc politic-, potrivit comunicatului semnat de Ekeus.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















