
Dacă în urmă cu circa două săptămâni Dragnea dădea semnalul „marii împărțeli” de la centru către baroniile USL, astăzi liderii acestei alianțe vor împărți tainul capilor feudelor din țară. Anunțul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta care a declarat că se va stabili care sunt structurile care vor fi cedate de la ministere și vor merge către autoritățile locale. "Am stabilit să continuăm discuțiile în USL, mâine va fi o ședință pentru a stabili înainte de aprobarea bugetului ce anume din structurile actuale ale ministerelor merge la autoritățile locale – direcții agricole, de sănătate, județene de tineret, cultură, porturile la Dunăre, toate celelalte lucruri pe care autoritățile locale le pot gestiona mai bine", a spus Ponta. El a arătat că această trecere se va face "cu oameni și cu bugete".
În urmă cu o săptămână, premierul declara, răspunzând unei întrebări, că la Guvern nu a venit niciun proiect privind descentralizarea, precizând că o astfel de inițiativă trebuie mai întâi discutată cu reprezentanți ai autorităților locale și cu cei din USL, în Uniune subiectul nefiind încă abordat.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















