Home Politic Mesajul lui Biden pentru Băsescu: Eu, președintele și poporul SUA apreciem...

Mesajul lui Biden pentru Băsescu: Eu, președintele și poporul SUA apreciem eforturile dvs. pentru statul de drept

DISTRIBUIŢI

 

Vicepreședintele SUA, Joe Biden, i-a spus, miercuri, la Cotroceni, președintelui Traian Băsescu, că el, președintele SUA, Barack Obama și poporul american, apreciază eforturile acestuia pentru consolidarea statului de drept în România, declarându-se uimit de progresul țării într-o singură generație.

 

„De fiecare dată când vin în România sunt uimit mereu de progresul pe care l-ați realizat într-o singură generație. Țara dumneavoastră s-a ridicat din tiranie, a reușit să se alăture țărilor libere din lume, Uniunii Europene și celei mai purternice alianțe din istoria omenirii, NATO”, a spus Joe Biden.

 

 

El a amintit faptul că în 2014 se împlinesc 10 ani de la intrarea României în Alianța Nord-Atlantică.

 

„Domnule președinte, așa cum v-am spus de multe ori, eu și președintele SUA și poporul american apreciem eforturile dumneavoastră personale pentru a consolida și proteja statul drept aici în România. Este important pentru economia dumneavoastră, pentru democrația dumneavoastră și pentru libertatea dumneavoastră ș,i mai presus de tot, este important pentru viețile cetățenilor care au dreptul să știe că vocile lor vor fi auzite de Guvern, că firmele lor pot să concureze fără nicio grijă că disputele sunt judecate transparent în instanță și că niciun român și niciun american nu se găsește deasupra legii”, a spus Biden.

 

Vicepreședintele american a spus că „alianța este mai puternică” și datorită lui Traian Băsescu și prin vizita sa în România vrea să o facă și mai puternică.

 

 

„Domnule președinte, alianța noastră este puternică și datorită dumeavoastră și sunt onorat să fac această vizită ca să fac această alianță și mai puternică. Viitorul este al nostru! Libertate!”, a spus Biden.

 

Libertatea, prosperitatea și demnitatea depind de statul de drept

 

Vicepreședintele SUA Joe Biden a declarat că libertatea, prosperitatea și demnitatea depind de statul de drept, instituții puternice și tratamentul egal al cetățenilor în fața legii, precizând că el și președintele Obama apreciază eforturile președintelui Băsescu pentru protejarea statului de drept.

 

 

Biden a declarat că ceea ce este în joc pentru România este mai mult decât securitatea fizică, ci este o șansă pentru poporul român să trăiască viața în libertate, prosperitate și demnitate.

 

”Toate aceste trei elemente, libertate, prosperitate și demnitate, depind de tratamentul egal al cetățenilor, potrivit statului de drept”, a arătat Joe Biden, precizând că în toate călătoriile lui, în întreaga lume, de-a lungul anilor și recent, din America Latină și Orientul Mijlociu până în Europa, a văzut ”țări care au eliminat tiranii, dar care după aceea au trebuit să se lupte pentru a-și recăpăta viitorul din mâinile oligarhilor și ale grupurilor de interese”.

 

”Am văzut cum țările care protejează statul de drept și înființează instituții puternice prosperă, și cei care nu o fac nu prosperă, așa cum am văzut la Maidan, cei care nu fac aceste lucruri se vor confrunta cu instabilitate, nu vor reuși să performeze în economia mondială”, a mai spus Biden.

 

 

Vicepreședintele Statelor Unite a afirmat că este o chestiune de independență și suveranitate națională.

 

”Toate acestea sunt subminate atunci când corupția influențează societatea. Corupția suge din puterea națiunii. Este de fapt o altă formă de tiranie. Lupta împotriva corupției nu este numai o formă de guvernare bună, este patriotism, este pur și simplu patriotism”, a subliniat Joe Biden.

 

”Domnule președinte, așa cum v-am spus de multe ori, de aceea eu și președintele Statelor Unite și poporul american apreciem eforturile dumneavoastră personale pentru a consolida și proteja statul de drept, aici, în România”, a mai spus vicepreședintele SUA.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.