In campania personala demarata cu mult timp in urma, privind stergerea datoriilor IAS-urilor privatizate, senatorul PSD Trita Fanita a castigat ieri un adept important. Ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, a aratat ieri ca pentru relansarea agriculturii ar fi bine sa se anuleze datoriile tuturor IAS-urilor, inclusiv ale celor 160 deja privatizate. Interesat personal de subiect, Trita Fanita a folosit prilejul, ieri, la sedinta grupului parlamentar al PSD, pentru a da anvergura problemei agriculturii, chemandu-l pe premier la Senat. El i-a adresat liderului de grup Ioan Solcanu cererea de a-l invita pe Adrian Nastase pentru a analiza -dezastrul- din agricultura, incercand sa preintampine o noua criza agrara in acest an. IAS-urile in curs de privatizare vor fi iertate rapid de datorii prin vehiculul legislativ al asumarii raspunderii Guvernului, a mai aratat ministrul agriculturii la iesirea din sedinta grupului senatorial al PSD. El justifica aceasta clementa a statului prin faptul ca societatile agricole -poarta aceste datorii ca pe un balast-, nemaiavand nici o sansa de relansare. Acelasi argument aduce si Trita Fanita, care arata ca Banca Nationala refuza sa le acorde credite IAS-urilor privatizate din cauza datoriilor, blocandu-le -pe viata-. Dusmanul de baza al lui Trita Fanita este chiar colegul sau de partid, Victor Apostolache, presedintele Comisiei de agricultura din Senat, care doreste ca IAS-urile privatizate sa nu scape de datoriile de baza, ci numai de penalitatile de intarziere. Astazi, el va incerca sa-i convinga pe colegii sai din comisie sa valideze aceasta formula.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















