
Departamentul Național Anticorupție a început verificările pentru abuz în serviciu în cazul lui Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului. Demnitarul PSD e acuzat că a acordat fără licitație un contract de peste o jumătate de milion de euro firmei de publicitate Ars Advertising, ce trebuia să promoveze Programul Operațional Sectorial de Mediu. Deși „omul de încredere“ al primarului Constanței, Radu Mazăre, a pretins că acel contract era doar prelungirea unui contract anterior încheiat de fostul ministru Attila Korodi, procurorii DNA l-au considerat unul diferit.
Comisia Nemirschi descurcă ițele
Cazul lui Nemirschi le-a părut extrem de dubios și membrilor comisiei parlamentare de anchetă, care a votat în unanimitate prelungirea lucrărilor până în 18 septembrie, chiar dacă raportul trebuia să fie prezentat ieri.
Vor fi rechemați la audieri reprezentanții Unității de Coordonare și Verificare a Achizițiilor Publice (UCEVAP), ai Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice (ANRMAP), dar și ai companiilor implicate în contractul anchetat, Ars Advertising și Best Advertising.
Membrii acestui for de anchetă au cerut un raport al Gărzii Financiare în cazul ultimei dintre aceste firme, Best Advertising, care a subcontractat misterios contractul de la Ars Advertising chiar în aceeași zi în care aceasta îl obținuse. Scopul este descoperirea circuitului pe care „s-au scurs“ banii publici, dar mai ales descoperirea conturilor în care au ajuns.
Sulfina Barbu de la PD-L a cerut și sesizarea Consiliului Concurenței pentru practici anticoncurențiale, de monopol, ale acestor două firme.
Învârteli la Mediu
Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Cristina Trăilă, declarase în fața comisiei că Ministerul Mediului a încălcat legea achizițiilor, atât înainte de Nemirschi, cât și după, ceea ce pare să sugereze legături trainice, dar mai ales tainice între Ars Advertising și mai-marii ce s-au succedat în acest minister.
„S-a punctat excesiv partea de resurse umane astfel ca punctajul operatorului economic ce a cåștigat să fie excesiv de crescut, iar ponderea prețului mult prea mică. Astfel a cåștigat operatorul economic cu prețul ridicat“, a declarat Trăilă. Aceasta a mai acuzat și că Nemirschi a invocat în mod nejustificat chestiuni tehnice pentru a acorda un contract ce oricum a dus banii în alte conturi decât ale celor ce-l obținuseră.
Nemirschi? Curat ca lacrima, zice el
Ministrul Mediului a adoptat tactica „băgatului în ceață“ brevetată de predecesoarea sa într-ale comisiilor parlamentare, Monica Iacob Ridzi. El a pretins în cursul audierilor că nu a verificat dacă Ars Advertising avea subcontractori, în ciuda faptului că el însuși semnase contractul și a aruncat responsabilitatea controlului pe umerii altor instituții. Nemirschi a mai declarat că a aflat din presă de raportul Gărzii Financiare. În cazul biletelor de avion de 120.000 de euro, titularul de la Mediu a avut un răspuns și mai simplu – „e prea puțin față de nevoile ministerului“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















