
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că lista finală de candidați pentru Parlamentul European urmează să fie decisă marți în cadrul Biroului Politic Național al PNL, precizând că este posibilă retragerea candidaturii lui Mircea Diaconu.
Antonescu a fost întrebat când va fi depusă lista de candidați ai PNL la europarlamentare și dacă este posibil ca BPN al partidului să revizuiască marți lista în sensul retragerii lui Mircea Diaconu.
„Da, este posibilă. Mâine vom avea forma definitivă, semnăturile sunt strânse, dosarele candidaților din cât m-am interesat eu la șeful campaniei sunt completate. Deci, începând de mâine, după Biroul Politic pot fi depuse oricând“, a susținut liderul PNL.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, că a luat act de comunicatul ANI în cazul candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare și că liberalii vor proceda în consecință, urmând ca forma definitivă a listei pentru PE să fie stabilită de conducerea PNL.
La insistența jurnaliștilor cu privire la situația lui Diaconu pe lista pentru europarlamentare, Antonescu a replicat: „Nu auziți ce vă spun? Se retrage“.
Contactat de MEDIAFAX, Mircea Diaconu a precizat că nu intenționează să-și retragă candidatura pentru europarlamentare, menționând că așteaptă o contestație din partea ANI a candidaturii sale pentru ca instanța să stabilească dacă poate candida.
ANI precizează că Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare, întrucât prin decizie definitivă s-a stabilit că a fost în incompatibilitate și astfel are interdicție de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în 19 iunie 2015.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















